O femeie din Chicago a furat aripioare de pui în valoare de 1,5 milioane de dolari și a fost condamnată la 9 ani de închisoare

Directoarea unei serviciu alimentar de la o şcoală din Chicago, SUA, a primit nouă ani de închisoare după ce a pledat vinovată că a furat aripioare de pui în valoare de 1,5 milioane de dolari destinate elevilor, relatează The Guardian.

publicat de Vadim Ungureanu
marți, 13 august 2024, 10:26   351
aripioare

Femeia, pe nume Vera Liddell, de la serviciul de alimentație pentru Harvey School, furase mii de cutii de aripioare, atât în timpul pandemiei, cât şi după. Aripioarele erau destinate copiilor care învățau de la distanță, dar care încă primeau mesele școlare.

 În total, Liddell, în vârstă de 68 de ani, a comandat peste 11.000 de cutii de aripioare de la furnizorul de alimente al districtului școlar, apoi a preluat comanda ea însăși într-o dubă de marfă.

Documentele legale depuse ca parte a cazului au numit schema o „fraudă masivă”, care a durat din iulie 2020 până în februarie 2022. Furtul a fost descoperit în timpul unui control de rutină, când s-a constatat că, la jumătatea anului școlar, costurile anuale ale serviciilor alimentare erau cu 300.000 de dolari peste buget.

sursa: libertatea.ro

SUA şi nouă ţări aliate acuză Rusia de atacuri cibernetice împotriva Ucrainei şi a NATO. Washingtonul oferă recompense de 10 milioane de dolari pentru prinderea a şase presupuşi spioni ruşi

Statele Unite şi nouă ţări aliate au acuzat oficial, joi, guvernul rus că înainte de invazia sa la scară largă din februarie 2022 a pus la cale, în 2020, atacuri cibernetice asupra infrastructurii critice ucrainene şi din state membre NATO, printre multe alte ţinte, relatează POLITICO.