(VIDEO) Polițist din Criuleni, șantajat de un individ. Cerea 2000 de euro pentru că l-a amendat pe un șofer beat
Ofițerii Direcției pentru combaterea criminalității organizate și Direcției urmărire penală a INI sub conducerea procurorilor din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, au reținut un bărbat bănuit de șantajarea unui polițist din Criuleni, de la care pretindea 2.000 euro.
Șantajul ar fi fost comandat de rudele unui șofer beat, pe care polițistul l-ar fi amendat anterior. Bănuitul originar din Dubăsari, cu vârsta de 26 de ani a pretins că ar fi fost solicitat de clienții care acum erau plecați în Anglia, ca să-și ia revanșa de la polițist. În acest sens, bărbatul l-a amenințat cu violență fizică și incendierea mașinii personale, dacă nu primește cei 2.000 euro pretinși ilegal.
Drept urmare, polițistul cu experiență de muncă de peste cinci ani, l-a denunțat pe autorul șantajului, care era considerat în localitatea de baștină și cele învecinate ca autoritate criminală. În 2019, acesta a fost trimis în judecată pentru răpirea unei persoane, dar a fost eliberat din arestul preventiv de către instanța de judecată, în așteptarea pronunțării hotărârii. Suplimentar, acesta a fost investigat și pentru fapte de tortură.
După denunțarea șantajului, acumularea probelor comunicării telefonice dintre cei doi, prin care bănuitul continua să-l șantajeze, oamenii legii au descins cu percheziții la domiciliul acestuia. Acolo, ofițerii INI sub conducerea procurorilor PCCOCS, . au obținut informații ce confirmă șantajul investigat, precum și au ridicat cartușe păstrate ilegal, o ștampilă prezumată falsă a Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani), stații radio, dispozitive de poziționare Globală (GPS) și camere video camuflate.
Urmează ca procurorii PCCOCS să-i prezinte învinuirea, pentru depunerea demersului de aplicare a arestului preventiv în privința bărbatului investigat. Cercetările continuă, timp în care bărbatul beneficiază de prezumpția nevinovăției, potrivit legii.
Peste 40.000.000 de lei - datorați de o companie imobiliară investigată pentru evaziune fiscală
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță câștigul de cauză împotriva unei companii imobiliare investigate anterior pentru evaziune fiscală, care urmează să-i achite statului peste 41.000.000 lei.
(VIDEO) Trei minori au vandalizat încăperi ale Palatului de Cultură din Cahul
Au venit la discotecă, însă… s-au apucat să vandalizeze încăperi din incinta Palatului de Cultură din Cahul, acolo unde s-au adunat mai mulți tineri. S-a întâmplat în seara zilei de sâmbătă, 9 noiembrie curent.
IGP anunță despre depistarea unei drone militare, la Criuleni
Poliția Națională informează că, acum o oră, polițiștii din Criuleni au fost alertați despre depistarea unei drone în extravilanul localității Coșernița.
Comentarii facebook