(VIDEO) Natalia Morari: „Cel mai important lucru pe care mă voi concentra în mandatul meu de președinte este economia”. Patru acțiuni prin care ar putea dezvolta domeniul

Anularea a mii de acte de reglementare și regulamente, oprirea exodului investitorilor, atragerea în Republica Moldova a capitalului industrial ucrainean, implementarea amnistiei fiscale, creșterea economică – sunt printre prioritățile economice pe care se va concentra candidata la funcția de președinte, Natalia Morari, în mandatul său.

publicat de Vadim Ungureanu
joi, 15 august 2024, 14:23   109
Morari

În cadrul unui video publicat pe pagina sa de Youtube – „Morari Live”, ea a relatat despre tactica acțiunilor sale și ale echipei în ceea ce privește dezvoltarea domeniului respectiv.

Natalia Morari susține că se va axa pe revizuirea funcționalității tuturor structurilor de stat, iar fiecare minister și agenție va trebui să demonstreze dreptul la existența sa ca atare. 


„După ce instituțiile statului își vor demonstra dreptul la existență, vor fi luate următoarele măsuri:  

Prima acțiune – Anularea a mii de acte de reglementare și regulamente. Activitatea noastră economică este supraîncărcată cu restricții nejustificate…Nu doar că voi lua funcțiile de reglementare inutile de la agenții, ci voi desființa întregi agenții. S-au înmulțit prea multe”, a subliniat candidata la funcția de președinte. 

Potrivit Nataliei Morari, a doua acțiune imediată a sa este oprirea exodului investitorilor, iar primul lucru pe care îl va realiza în acest sens este demiterea întregii componențe a Consiliului Concurenței. 

Trebuie să transmitem un semnal investitorilor că noua putere va pedepsi aspru pe oricine îndrăznește să atingă investitorii, fie ei străini, fie locali. Pentru investitorii locali trebuie să existe o abordare specială și grijă deosebită. Nu înțeleg deloc ce treabă are Consiliul Concurenței cu o întreprindere care își exportă toată producția până la ultimul bănuț?”, a precizat Natalia Morari.

A treia acțiune se referă la atragerea în Republica Moldova a capitalului industrial ucrainean. Natalia Morari își propune să transfere aici întregi uzine și fabrici din Ucraina. 

„A patra acțiune – Amnistia capitalului. Este cea mai importantă sarcină pentru atragerea resurselor necesare pentru reforme structurale. Oamenii trebuie să primească o oportunitate unică de a-și legaliza capitalul. Acest lucru va fi valabil pentru toți cetățenii Republicii Moldovei, precum și pentru non-cetățenii care obțin reședința sau e-reședința la noi. Amnistia capitalului ar trebui să dureze cel puțin 4 ani”, a declarat Natalia Morari.  

De asemenea,înainte de înăsprirea sancțiunilor pentru infracțiunile fiscale, va fi efectuată o amnistie fiscală, mai spune candidata, care va fi cea de-a cincea acțiune, iar a șasea se referă la creșterea economiei

„Un buget mare este doar o consecință a unei economii sănătoase și în dezvoltare. Economia este mai presus de toate. Pentru că dacă este economie, sunt pensii, salarii, drumuri, medicină, educație, sport, cultură, știință – viață, mai pe scurt”, a conchis Natalia Morari. 

Ulterior, Natalia Morari a anunțat că va aborda un alt aspect important din programul său electoral – reformele structurale.  

sursa: nataliamorari.md

Prețurile la carburanți tot mai stabile

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) constată că în prima jumătate a lunii noiembrie, prețurile la benzină și motorină au înregistrat o oscilație temperată care se încadrează într-un coridor de +/- 2-3 bani/zi.

Producția de energie verde în Moldova s-a dublat

Conform datelor Energocom, în al treilea trimestru al anului 2024, compania de stat a achiziționat peste 1,1 milioane MWh de energie electrică, atât de pe piața locală, cât și de pe bursa OPCOM din România. Energocom achiziționează energie electrică din patru surse: 82% de la MoldGRES, 11% de pe OPCOM, 6% de la producătorii de energie regenerabilă și 1% de la CET-uri.