Un tip i-a tăiat cu toporul degetele concubinului surorii sale, la Hîncești
Un bărbat a rămas fără degetele de la mână, după ce acestea i-au fost tăiate cu toporul de către fratele concubinei sale. Incidentul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 22:48, în localitatea Crasnoarmeiscoe, din raionul Hîncești, susțin sursele PulsMedia.MD.
Potrivit surselor victima s-a dovedit a fi un bărbat de 37 de ani, originar din localitatea sus menționată. Acesta fiind în stare de ebrietate s-ar fi dus noaptea trecută în ospeție la părinții concubinei sale, o femeie în vârstă de 42 de ani, pentru a soluționa un conflict mai vechi.
Bărbatul avea un comportament agresiv, iar din această cauză părinții concubinei sale nu l-au lăsat să le treacă pragul.
Supărat, dânsul ar fi spart geamul de la ușă și a încercat să deschidă ușa ca să intre în casa acestora, însă fratele concubinei sale, un bărbat de aceeași vârstă cu el, ar fi luat un topor cu care l-a lovit la mâna dreaptă.
În urma loviturii cu toporul, bărbatului băut i-au fost amputate trei degete de la mână, ulterior a fost transportat la spital pentru a i se acorda ajutorul medical necesar.
Testat alcoolscopic cu aparatul „Drager”, rezultatele au arătat că bărbnatul cu degetele tăiate avea concentrație de 1,01 mg/l de alcool în aerul expirat.
Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele
Peste 40.000.000 de lei - datorați de o companie imobiliară investigată pentru evaziune fiscală
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță câștigul de cauză împotriva unei companii imobiliare investigate anterior pentru evaziune fiscală, care urmează să-i achite statului peste 41.000.000 lei.
(VIDEO) Trei minori au vandalizat încăperi ale Palatului de Cultură din Cahul
Au venit la discotecă, însă… s-au apucat să vandalizeze încăperi din incinta Palatului de Cultură din Cahul, acolo unde s-au adunat mai mulți tineri. S-a întâmplat în seara zilei de sâmbătă, 9 noiembrie curent.
IGP anunță despre depistarea unei drone militare, la Criuleni
Poliția Națională informează că, acum o oră, polițiștii din Criuleni au fost alertați despre depistarea unei drone în extravilanul localității Coșernița.
Comentarii facebook