Sinteza CNA: Amenzi de circa 5 milioane de lei, aplicate în dosare de corupere electorală, percheziții într-un dosar de delapidare a fondurilor europene și sechestre în valoare de peste 1,2 milioane de lei

Centrul Național Anticorupție raportează pentru săptămâna trecută mai multe acțiuni pe direcția de combatere a corupției în dosare de delapidare a banilor publici, trafic de influență și corupere electorală. Până în prezent, CNA a aplicat amenzi în valoare de aproximativ 5 000 000 de lei pe marginea proceselor-verbale, recepționate de la Poliție, cu privire la constatarea contravenției prevăzute de art. 47 prim Cod Contravențional – ”coruperea electorală pasivă”.

publicat de Vadim Ungureanu
luni, 11 noiembrie 2024, 09:27   55
CNA

Totodată, au fost desfășurate percheziții într-o cauză penală pornită pe faptul delapidării banilor publici în cadrul unui proiect finanțat de Uniunea Europeană. Un ex-șef și doi angajați cu funcții de răspundere din cadrul Unității pentru Implementare a proiectelor, instituite pe lângă Agenția „Moldsilva”, ar fi gestionat fraudulos peste 10 milioane de lei în procesul reconstrucției a mai multor imobile din cadrul Rezervației Biosferei „Prutul de Jos” din satul Slobozia Mare, raionul Cahul. Trei persoane au fost recunoscute în calitate de bănuit și sunt cercetate în stare de libertate.

Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a CNA a sechestrat bunuri în valoare de circa 1,2 milioane de lei, săptămâna trecută, în baza delegațiilor Procuraturii Anticorupție (PA), Procuraturii mun. Bălți și Procuraturii r. Ialoveni. Printre acestea se numără o încăpere locativă, 2 mijloace de transport și un teren pentru construcție, indisponibilizate într-un caz de corupere activă, falsul în acte publice, organizarea migrației ilegale și escrocherie. Totodată, au fost confirmate sechestrele anterior aplicate de Agenție în sumă de circa 13 milioane de lei.

Pe domeniul de prevenire a corupției, Direcția legislație a finalizat și a remis autorilor 15 rapoarte de expertiză și 6 avize pe marginea unor proiecte de acte normative, săptămâna trecută. CNA notifică inițierea a 5 analize operaționale, eliberarea a 106 caziere de integritate, recepționarea a 46 de apeluri la linia națională anticorupție și înregistrarea a 3533 de materiale în cancelaria Centrului.