Guvernul a aprobat acordul de recunoaștere reciprocă a permiselor de conducere eliberate în R.Moldova și Franța

Permisele de conducere eliberate, începând cu anul 2020, în Republica Moldova și Republica Franceză, vor fi recunoscute reciproc. Executivul a aprobat Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Franceze cu privire la preschimbarea reciprocă a permiselor de conducere, semnat la Paris, la 12 iulie 2024.

publicat de Anatol Chirilov
miercuri, 25 septembrie 2024, 13:20   29
permise

Astfel, Guvernul extinde lista țărilor care acceptă recunoașterea permiselor de conducere pe principii de reciprocitate, cu scopul de a facilita deplasarea rutieră internațională, permițând șoferilor să conducă legal în cele două state, fără a fi necesară susținerea suplimentară a probei teoretice sau practice.

Republica Moldova mai are semnate tratate de recunoaștere reciprocă a permiselor de conducere cu Turcia, Italia, Spania, Grecia, Albania, Lituania, dar și o declarație comună de intenție cu Germania privind transcrierea permiselor de conducere.

Tribunalul Penal Federal Elvețian menține ordinul de înghețare în privința unei vile de lux din Geneva a familiei Plahotniuc

La data de 29 august 2024, Curtea de plângeri din cadrul Tribunalului Penal Federal din Elveția a emis o hotărâre prin care a respins recursul formulat de o persoană juridică (beneficiar efectiv fiind Vladimir Plahotniuc) împotriva unui ordin de blocare emis de Ministerul Publice Confederal din Elveția asupra unui imobil deținut de familia Plahotniuc pe malul lacului Geneva în Elveția.