Reacția unor școli auto la modificările ministerului Educației: Stupid, lipsit de sens, negândit
Reacții aprinse la modificările ce vizează școlile auto din țara noastră. Administratorii instituțiilor care pregătesc viitori șoferi spun că propunerile Ministerului Educației sunt stupide, în timp ce alții sunt gata să se conformeze noilor rigori. Mai exact, școlile auto ai căror elevi vor susține cu greu examenele auto la Agenția Servicii Publice, riscă să rămână fără acreditare și dreptul de a înmatricula noi studenți.
Redacția realitatea.md a contactat trei școli auto pentru a vedea poziția acestora față de modificările ministerului. Unii administratori aprobă documentul și că vor încerca să facă față.
„Suntem la curent cu noua lege (n.r. modificări ale legislației), am avut și o ședință. (…) Va fi mai complicat, dar nu avem o problemă. Chiar dacă nu depinde numai de noi, pentru că în timpul examenului mulți studenți au emoții și acesta la fel este un factor important. (…) Ne propunem să oferim cât mai multe materiale didactice, să dublăm testările. Pentru partea practică avem o metodologie unică, din august 2024 am stabilit câteva rute proprii pentru examen, evident că sunt aproximative… Aceste filtre suplimentare sunt binevenite. (…) Scopul nostru este același, să ajungă în trafic șoferi bine instruiți”, declară administratoarea școlii „Instruire Auto” din Chișinău.
Dorința statului de a responsabiliza și mai mult școlile auto este salutată și de Artur Cecan, fondatorul unei școli auto. În același timp, Cecan s-a arătat indignat de faptul că ministerul nu a organizat consultări cu cei din domeniu.
„După părerea mea, proiectul este foarte bun, însă adevărul este că responsabilitatea noastră, ca societate, de a spori siguranța rutieră nu începe și nici nu se oprește la poarta școlii auto. (…) Dacă, la proba teoretică, cursantul răspunde clar și obiectiv la întrebări, la proba practică, calificativul final este influențat în mare măsură de subiectivitatea examinatorului. (…) Totuși, este esențial să subliniem că responsabilitatea pentru siguranța rutieră nu poate fi exclusiv a școlilor auto. (…) Este un efort comun care trebuie împărțit între școlile auto, autorități și societate, prin educație, infrastructură adecvată și respectarea legilor de către toți participanții la trafic”, a adăugat Artur Cecan.
Sunt și din cei care critică aprig aceste noi reguli impuse școlilor. Andrei Panfil, directorul școlii auto „Andrieș” spune că a aflat întâmplător despre planurile Ministerului Educației.
„Este stupid, lipsit de sens, negândit și nu va contribui la sporirea calității procesului de instruire atât teoretice, cât și instruirii practice. (…) Se întâmplă deseori, din anumite motive personale, unii formabili, solicită ore suplimentare, dar la altă școală, fie unde e mai ieftin, sau unde îi e mai comod, DAR ACEA ȘCOALĂ E CONCURENTĂ. Cum credeți va fi ea cointeresată în calitatea predării știind că procentul mai mic de 30%, influențează ACREDITAREA concurentului său? (…) Școala promovează procesul de instruire a elevului, primește examenul intern, eliberează certificat de absolvire, și o altă organizație examinează a doua oară și pică 70-90%! Nu e straniu? Doar în fiecare zi pe rețelele sociale apar informații despre cazuri de corupție în cadrul ASP?! Dacă Ministerul are așa scop nobil, uman, de a îmbunătăți calitatea instruirii în școli, atunci poate veni inopinant cu asistența”, a menționat Andrei Panfil.
Amintim că pe 11 decembrie curent, ministrul Educației a anunțat despre faptul că școlile auto vor trece printr-o evaluare a calității în ianuarie 2025, iar cele cu studenți care nu vor fi suficient de bine pregătiți pentru a susține examenul auto la Agenția Servicii Publice, ar putea rămâne fără acreditări și dreptul de a înmatricula elevi noi.
Elevii din școlile cu predare în limba rusă din R.Moldova ar putea fi scutiți de bacul la limba română
Elevii din școlile cu predare în limba rusă vor putea susține, în premieră, un examen pentru evaluarea competențelor lingvistice la limba română. Potrivit ministrului Educației și Cercetării, Dan Perciun, acest mecanism va funcționa similar certificării internaționale pentru limbi străine, cum ar fi engleza sau franceza, și va permite emiterea unui certificat de competență lingvistică, care îi va scuti de susținerea probei de limba română pentru alolingvi la examenul de Bacalaureat.
20 de antreprenori de pe ambele maluri ale râului Nistru își vor lansa sau dezvolta afacerile cu sprijinul UE și PNUD
Asistența financiară oferită este în valoare totală de peste 546 mii de dolari. Antreprenorii selectați prin concurs vor beneficia de echipamente, servicii, expertiză, instruire și mentorat. Astfel, se va contribui la dezvoltarea economică a regiunii și la crearea de noi oportunități de angajare.
Cadavrul unui bărbat, găsit împușcat în cap dintr-un pistol traumatic, la Cahul
Un bărbat a fost găsit fără suflare cu plagă în regiunea capului provocată prin împușcare. Descoperirea macabră a avut loc ieri-seara, în jurul orei 19:21, pe strada Dorobanților, din orașul Cahul, susțin sursele PulsMedia.MD apropiate anchetei.
Comentarii facebook