NEWS ALERT

Femeie din Nisporeni condamnată la 7 ani de pușcărie, după ce a impus o victimă să se prostitueze în Italia

Procuratura raionului Nisporeni a obținut o sentință de condamnare pe o cauză penală de învinuire a unei femei de 34 de ani, originară din raionul Nisporeni, de comiterea infracțiunii de trafic de ființe umane.

publicat de Vadim Ungureanu
vineri, 13 decembrie 2024, 15:45
Rusca

Astfel, potrivit sentinței din 11 decembrie 2024 pronunțate de Judecătoria Ungheni, inculpata a fost condamnată la închisoare pe un termen de 7 ani cu privarea de dreptul de a exercita activități în domeniul organizării migrației pe un termen de 5 ani. Procurorii vor contesta sentința pe aspectul cheltuielilor judiciare, solicitând încasarea acestora de la inculpată.

În cadrul urmăririi penale, procurorii i-au înaintat învinuirea pe faptul că, inculpata, în iunie-iulie 2014, aflându-se în Italia, prin intermediul mamei sale, a recrutat o moldoveancă de 23 de ani, promițându-i că o va angaja în câmpul muncii. Inculpata i-a procurat biletul de călătorie cu autocarul până în Bologna. După ce tânăra a ajuns la destinație, inculpata a adăpostit-o la domiciliul său și a aplicat violența fizică în privința victimei impunând-o să întrețină relații sexuale cu diferiți bărbați contra unor sume bănești pe care le primea inculpata. Inculpata aducea clienții atât în locuința sa, cât și mergea împreună cu partea vătămată la clienți acasă.

Inculpata a pledat nevinovată, menționând că nu cunoaște din ce motive a evadat victima din locuința ei căci niciodată nu a impus-o să se ocupe cu ilegalități.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

Fost deputat, trimis în judecată pentru finanțarea ilegală a Blocului „Victorie”

Procuratura Anticorupție anunță finalizarea urmăririi penale și trimiterea în instanță a unui fost deputat, acuzat de finanțarea ilegală a partidelor politice și spălare de bani. Potrivit procurorilor, acesta ar fi activat neoficial în interesul formațiunilor politice care fac parte din Blocul „Victorie/Победа". Conform datelor publicate pe Portalul Național al Instanțelor de Judecată, este vorba despre fostul deputat Viorel Melnic.

Evaluarea lui Ion Bulhac ajunge la Curtea Constituțională: CSJ a sesizat CC, după ce judecătorul a cerut examinarea constituționalității a trei sintagme

Curtea Supremă de Justiție a admis cererea judecătorului Ion Bulhac și a sesizat Curtea Constituțională privind trei prevederi din legea evaluării externe. Demersul vine în dosarul în care Comisia Vetting contestă decizia CSM prin care Bulhac a fost declarat promovat, după ce Comisia a stabilit de două ori că magistratul nu a trecut evaluarea.