Femeie din Sîngerei, reținută după un furt de peste un milion de lei dintr-un apartament din Chișinău
O femeie de 40 de ani din raionul Sîngerei, a fost reținută de oamenii legii, fiind suspectată de un furt de peste un milion de lei dintr-un apartament din Chișinău.
Potrivit anchetei, femeia, cunoscută de proprietarii apartamentului, a venit în vizită la aceștia. În timpul șederii, ar fi sustras pe ascuns cheia locuinței. Profitând de plecarea acestora în străinătate, aceasta ar fi pătruns în apartament cu un duplicat al cheii și ar fi sustras banii, scrie NordInfo.MD.
În urma perchezițiilor la domiciliul femeii, polițiștii au ridicat zeci de mii de euro a căror proveniență urmează a fi stabilită, dar și un pistol de tip revolver, deținut ilegal.
Suspecta a fost plasată în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă va fi găsită vinovată, aceasta riscă până la 10 ani de închisoare.
IGP se spală pe mâini de crima de la Măgdăcești: Cernăuțeanu: „Poliția și-a îndeplinit toate atribuțiile
Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, susține că polițiștii și-au îndeplinit toate atribuțiile în cazul tragediei de la Măgdăcești, însă admite că există o breșă în modul în care sunt monitorizate brățările electronice. Potrivit lui, până la producerea tragediei, Poliția nu a primit nicio alertă sau sesizare privind încălcarea ordonanței de protecție.
(VIDEO) Schemă de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei, deconspirată de SFS și PCCOCS
Ofițerii Direcției generale antifraudă din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, de comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), anunță despre deconspirarea unei scheme de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei.
(VIDEO) Circa 1 000 de litri de produse fitosanitare, depistați de polițiștii de frontieră
Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Nord au documentat activitatea unui bărbat de 59 de ani, suspectat că ar fi deținut și comercializat produse de uz fitosanitar introduse ilegal în țară, fără acte care să confirme proveniența și calitatea acestora.