Un cuptor cu microunde - „vinovat” de incendiul din clădirea „Romanița”
IGSU a stabilit că incendiul din blocul de pe strada Nicolae Testemițanu 29/2 din Chișinău a fost cauzat de o defecțiune a cuptorului cu microunde, care s-a autoaprins în timpul încălzirii mâncării.
Aceasta este concluzia a fost formulată de Laboratorul Experimental Antiincendiar în urma cercetărilor la fața locului.
Amintim că aseară, pentru stingerea flăcărilor că au fost îndreptate 9 echipaje cu peste 70 de pompieri și salvatori. Flăcările au cuprins un apartament de la etajul 17, iar locatarii de la etajul 18 au fost evacuați din locuințele lor.
Totodată, în urma incendiului au fost depistate două cadavre, este vorba despre un bărbat în vârstă de 78 de ani și o femeie de 76 de ani.
Poliția de Frontieră a instruit 22 de specialiști în analiza datelor despre pasageri și evaluarea riscurilor
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a organizat, în perioada 7–10 septembrie 2026, un curs interinstituțional destinat consolidării capacităților de analiză a informațiilor despre pasageri și îmbunătățirii cooperării dintre autoritățile naționale.
Gazul cumpărat pentru Moldova s-a scumpit cu peste 15% într-o singură lună
Gazele naturale livrate Republicii Moldova de Energocom s-au scumpit considerabil în luna august, comparativ cu iulie. Potrivit datelor companiei, prețul mediu de achiziție a ajuns la 57,80 euro/MWh, față de 50,12 euro/MWh în luna precedentă.
Militarii moldoveni participă la exercițiul „Strong Griffin 2026” din Lituania
Un grup de militari ai Armatei Naționale participă, în perioada 3–14 septembrie, la exercițiul multinațional „Strong Griffin 2026”, desfășurat în Republica Lituania.