(VIDEO) „Cuib” de escroci, demascat de polițiștii din Ialoveni. Doi dintre ei sunt pușcăriași
Polițiștii și procurorii din Ialoveni au destructurat un grup infracțional, format din opt persoane, două dintre care aflate în penitenciar, suspectate de escrocherie.
Polițiștii și procurorii din Ialoveni au destructurat un grup infracțional, format din opt persoane, două dintre care aflate în penitenciar, suspectate de escrocherie.
Bănuiții, sub pretextul comercializării semințelor de floarea-soarelui și inducând în eroare administratorul unui SRL, printr-un contract fals de vânzare-cumpărare, au dobândit sute de mii de lei, cauzând victimei un prejudiciu material considerabil.
În noiembrie 2024, poliția a fost sesizată de către un bărbat, administratorul unui SRL, care a comunicat că pentru 25 de tone de semințe de floarea- soarelui, prin transfer bancar, pe contul unei companii a transferat anticipat suma de 245 000 de lei, iar la scurt timp a conștientizat că a fost mințit, deoarece producția nu a ajuns la el, iar persoana cu care a discutat nu răspundea la apeluri.
În urma acțiunilor întreprinse, polițiștii au stabilit că suspecții, cu vârste cuprinse între 24 și 35 de ani, printre care și trei femei, ar fi înființat un SRL cu adresa juridică în localitatea Hansca și au creat anunțuri pe o platformă renumită în domeniul agricol, precum că, compania are spre vânzare semințe de floarea soarelui în cantități mari.
Pentru a aduna probe au fost efectuate percheziții autorizate la domiciliul bănuiților din Hansca și în autoturismul unui bărbat la Cimișlia, de unde au fost ridicate documente, ștampile, carduri bancare, telefoane mobile, cartele SIM, semnături electronice, informații despre toate companiile din domeniul vânzărilor produselor cerealiere/semincere/fructe și legume, dar și alte bunuri, care ar dovedi implicarea acestora în infracțiune.
Doi bărbați de 24 și 35 de ani, dar și o femeie de 25 ani au fost plasați în arest preventiv pentru 30 zile, alte două femei de 30 și 35 de ani sunt cercetate penal în stare de libertate, doi tineri de 27 ani aflați în detenție pentru infracțiuni similare sunt cercetați penal în acest caz, iar organizatorul grupării- un bărbat de 36 ani este anunțat în căutare pentru comiterea unor infracțiuni similare.
Conform legii penale, suspecții riscă închisoare de la 4 la 8 ani cu amendă în mărime de pânǎ la 450 000 de lei.
Un șofer a ajuns cu mașina într-un pilon, la Glodeni
Un bărbat din raionul Glodeni a ajuns cu automobilul într-un pilon de pe marginea carosabilului, în noaptea de 7 septembrie. Accidentul s-a produs în jurul orei 23.47.
(AUDIO) „Spion” din Azerbaidjan, al serviciilor speciale ale Federației Ruse, reținut de IGP
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu ofițerii de investigații ai Direcției de Poliție Chișinău, cu suportul Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger” şi în comun cu procurorii PCCOCS, anunțǎ reținerea unui bărbat de 49 de ani, originar din Azerbaidjan, suspectat de culegerea neautorizată de informații în interesul unor reprezentanți ai serviciilor speciale ale Federației Ruse.
Lingouri din aur, depistate în bagajele unor pasageri la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău
Polițiștii de frontieră, în conlucrare cu funcționarii vamali, au documentat două cazuri de transportare nedeclarată a lingourilor din metale prețioase, depistate în Aeroportul Internațional Chișinău.