Lupta cu corupția la frontiera R.Moldova. Vameșii - „înarmați” cu bodycam
Mai multe cazuri de corupție investigate în ultimele luni, angajați reținuți și suspendați din funcție, precum și plângeri privind solicitarea de mită la traversarea frontierei – sunt realități cu care se confruntă în continuare sistemul vamal. Conducerea instituției susține, însă, că fenomenul este monitorizat, că sunt aplicate măsuri pentru a-l reduce, ar vameșii ar putea fi dotați, din toamnă, cu camere video de corp pentru a reduce cazurile de corupție.
Angajații vizați în dosare penale sunt suspendați din funcție, iar instituția cooperează cu organele de anchetă, a dat asigurări, la emisiunea „Pe față” de la Moldova 1, directorul Serviciului Vamal, Radu Vrabie.
„În momentul în care colegii de la Centrul Național Anticorupție (CNA) au solicitat informații, înregistrările video pentru utilizarea în investigații și în probe video, noi le-am transmis pentru că avem deschidere totală în acest lucru. Toți absolut care sunt implicați în dosare penale sunt suspendați”, a afirmat Vrabie.
Potrivit acestuia, doar într-un caz recent, șapte angajați au fost suspendați, fiind bănuiți că ar fi cerut bani pentru a facilita traversarea frontierei. Alte zeci de persoane au fost suspendate anterior, iar dosarele sunt pe rol în instanțele de judecată.
Șeful vămii spune că instituția aplică o politică de „toleranță zero” față de corupție, însă recunoaște că sunt în continuare situații care necesită intervenții. El a precizat că în acest sens sunt efectuate controale inopinate și monitorizări video în posturile vamale.
Ca măsură suplimentară, Serviciul Vamal intenționează să introducă camere video de corp pentru angajați, cu scopul de a crește transparența și de a reduce riscurile de abuz.
„Camerele de corp nu sunt o inovație pentru sistemul public din Republica Moldova. Știți că le au și colegii din poliție, astfel că avem de unde învăța. Suntem în proces de elaborare a caietului de sarcini, iar în lunile mai - iunie planificăm să lansăm procedura de achiziție publică. Ulterior, în funcție de derularea procedurilor legale, numărul companiilor participante și eventualele contestații, sperăm ca primele echipamente să fie disponibile în toamnă și să putem dota punctele vamale importante”, a declarat directorul instituției.
Autoritățile afirmă că aceste acțiuni fac parte dintr-un proces mai amplu de consolidare a integrității în sistemul vamal, într-un context în care presiunile și riscurile asociate criminalității transfrontaliere rămân ridicate.
Poliția din Moldova și Europol își consolidează cooperarea împotriva criminalității transfrontaliere
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a avut o întrevedere cu Jean-Philippe Lecouffe, director executiv adjunct pentru operațiuni al Europol. Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării operaționale și pe intensificarea acțiunilor comune împotriva criminalității organizate transfrontaliere.
A pierdut controlul motoblocului și a rămas prins sub utilaj. Bărbatul a suferit arsuri grave
Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri grave prin frecare, după ce a fost implicat într-un accident cu un motobloc. Medicii spun că este primul caz de acest fel întâlnit în instituție.
Polițiștii ar putea munci legal și în sectorul privat. MAI pregătește noi reguli
Funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ar putea avea dreptul să desfășoare activități remunerate în sectorul privat, în afara orelor de program. Propunerea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de MAI, care prevede modificarea Legii privind funcționarul public cu statut special.