Igor Grosu a avut o întrevedere cu Reprezentantul Special al Adunării Parlamentare OSCE pentru Europa de Est
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu Reprezentantul Special al Adunării Parlamentare OSCE pentru Europa de Est, Kristian Vigenin, aflat în vizită în țara noastră.
În cadrul discuției, șeful legislativului a reiterat că autoritățile din Republica Moldova mizează în continuare pe experiența și expertiza partenerilor noștri pentru scrutine electorale libere și corecte.
„Investim în întărirea capacităților instituțiilor precum CEC, CCA și Centrul pentru Comunicarea Strategică și Combatere a Dezinformării. La alegerile locale din 2023, Federația Rusă împreună cu grupările criminale, au încercat să compromită scrutinul electoral prin coruperea alegătorilor și propagandă, dar vocea cetățenilor a fost mai puternică și partidele proeuropene au învins”, a menționat Igor Grosu.
Președintele Parlamentului a trecut în revistă, la întrevederea cu oficialul Adunării Parlamentare a OSCE, și situația precară a drepturilor omului în raioanele din stânga Nistrului. „Avem nevoie de o implicare mai activă a Misiunii OSCE în acest sens”, a spus șeful legislativului.
Pe parcursul zilei, Reprezentantul Special al Adunării Parlamentare OSCE pentru Europa de Est, Kristian Vigenin, urmează să discute cu președinta Comisiei politică externă și integrare europeană, Ina Coșeru, cu președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, cu șefa delegației Parlamentului Republicii Moldova la AP OSCE, Veronica Roșca, precum și cu membrii Fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor.
Renato Usatîi contribuie cu 10 mii de dolari pentru un azil de câini și anunță un proiect de lege privind sterilizarea
Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat că va contribui cu 10 mii de dolari la crearea unui azil pentru câinii. În cadrul unei întâlniri cu reprezentanții unui grup de inițiativă care își propune să găsească soluții pentru problema câinilor vagabonzi din Republica Moldova.
Un nou blocaj în procesul de aderare la UE: Ungaria se opune avansării Moldovei și Ucrainei
Ungaria a blocat, pentru a treia oară, aprobarea screeningului pe clusterele 2 și 3 în negocierile de aderare ale Ucrainei și Moldovei, menținând veto-ul din cauza nemulțumirilor legate de protecția minorităților naționale din Ucraina. Opoziția Ungariei față de Ucraina afectează și Moldova, deoarece ambele procese de aderare sunt cuplate.
Reglementarea transnistreană și integrarea europeană, discutate de Vasile Tofan cu noul șef al Misiunii OSCE
Prim-ministrul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu noul șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova, Christopher Smith. Oficialii au discutat despre procesul de reglementare a conflictului transnistrean, parcursul european al Republicii Moldova și situația de securitate din regiune.