Un octogenar, refugiat din Ucraina, și-a crestat venele, la Vulcănești

Un cetățean al Ucrainei a ajuns la spital, după ce și-ar fi crestat venele cu scop de suicid. Incidentul a avtu loc în această după-amiază, în jurul orei 13:10, pe strada 28 Iunie din orașul Vulcănești.

publicat de Vadim Ungureanu
vineri, 31 martie 2023, 18:30
Ambulanță

Victima s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 80 de ani, care s-ar fi refugiat în R.Moldova din calea războiului din Ucraina, susțin sursele PulsMedia.MD, din teritoriu.

Acesta a fost transportat la spital pentru a-i fi acordat ajutorul medical necesar.

Aici este de menționat că tot astăîzi, în jurul orei 14:27, o tânără de 20 de ani, a fost transportată la spital, după ce ar fi încercat să-și pună capăt zilelor lezându-și venele de la mână într-un apartament de pe strada Ion Creangîă, din Chișinău.

Oamenii legii cerecetează ambele cazuri pentru a stabili toate circumstanțele, dar și motivele care i-a făcut pe cei doi să-și pună capăt zilelor.