Stare de alertă, la Rîșcani. Patru copii căutați toată noaptea de poliție
Patru copii cu vârste cuprinse între 10 și 13 ani, dați dispăruți în seara zilei de ieri în satul Șaptebani, raionul Rîșcani, au fost găsiți în această dimineață în afara oricărui pericol.
Potrivit Poliției, minorii au plecat la plimbare în parcul din localitate, însă nu au mai revenit acasă. În timpul nopții, o rudă a unuia dintre copii a sesizat oamenii legii, anunțând că nu cunoaște locul aflării acestora.
După primirea apelului, oamenii legii au declanșat o amplă operațiune de căutare, fiind mobilizate efective ale poliției pentru identificarea celor patru minori.
După mai multe ore de verificări și căutări în teren, copiii au fost găsiți în jurul orei 7.00, între localitățile Șaptebani și Camenca, raionul Glodeni.
Oamenii legii precizează că minorii nu au fost victime ale vreunei infracțiuni și nu au suferit traumatisme. Starea lor de sănătate este bună, iar aceștia au fost preluați în siguranță.
Brățara care n-a salvat o viață! Statul cumpără din nou de la firma vizată într-un scandal
Crima de la Măgdăcești readuce în prim-plan sistemul de monitorizare electronică al statului. Bărbatul care și-a împușcat mortal soția, deși avea interdicție să se apropie de ea, purta o brățară electronică ce nu mai transmitea semnal înainte de atac, iar ulterior dispozitivul a dispărut.
(VIDEO) Șase motocicliști din Rezina au ignorat somația polițiștilor și au fugit cu viteză. Cinci dintre ei nu aveau permis
Șase motocicliști din raionul Rezina au fost sancționați de polițiști după ce au ignorat somația regulamentară de a opri și și-au continuat deplasarea cu viteză excesivă.
Statul are mii de scaune goale! Unul din opt posturi din administrație este vacant
În Republica Moldova erau vacante, la sfârșitul trimestrului II 2026, circa 31,9 mii de locuri de muncă, potrivit datelor Biroului Național de Statistică. Numărul acestora s-a redus cu 2,4% față de aceeași perioadă a anului trecut și cu 1,3% comparativ cu trimestrul I 2026.