(VIDEO) Raport „Construim înCREDere”: Doar 18 din 325 de angajamente ale PAS au fost realizate integral într-un an
Mișcarea Civică „Construim înCREDere” a prezentat raportul de monitorizare civică „Un an de la alegerile parlamentare. Unde suntem?”, în care analizează modul în care au fost puse în aplicare angajamentele electorale asumate de PAS prin programul „UE 2028”. Raportul acoperă perioada 28 septembrie 2025 – 28 septembrie 2026 și are la bază date publice și rezultate pe care autorii susțin că le-au putut verifica.
Organizația precizează că evaluarea nu urmărește preferințele politice ale autorilor, ci angajamentele asumate public de guvernare și indicatorii stabiliți în propriul program, scrie ipn.md.
Potrivit raportului, din cele 325 de angajamente sectoriale analizate, 18, adică 5,5%, au fost realizate integral. Dacă sunt incluse și realizările parțiale, formale și angajamentele aflate într-o poziție considerată aproape de realizare, numărul acestora ajunge la 26, echivalentul a 8%.
În același timp, 56 de angajamente, reprezentând 17,2% din total, nu ar avea niciun început de execuție. Alte 86 de angajamente, sau 26,5%, avansează, potrivit raportului, sub ritmul considerat necesar, dintre acestea 47 fiind evaluate ca fiind mult sub ritm.
Alte 153 de angajamente sunt considerate în derulare fără un decalaj demonstrabil, în timp ce patru nu au putut fi clasificate din cauza informațiilor publice disponibile.
Autorii raportului atrag atenția și asupra modului în care au fost formulate promisiunile electorale. Potrivit analizei, 200 din cele 325 de angajamente sectoriale, adică 61,5%, nu conțin cifre, termene sau indicarea unui act normativ care ar trebui adoptat.
„Nu evaluăm guvernarea după preferințele noastre politice, ci după angajamentele pe care ea însăși și le-a asumat public și după standardele pe care tot ea și le-a fixat. După un an nu pronunțăm un verdict asupra întregului mandat, dar putem vedea dacă ritmul actual conduce sau nu spre obiectivele promise”, a declarat Olesea Stamate.
Aceasta a mai afirmat că, în lipsa unor termene și rezultate măsurabile, verificarea îndeplinirii promisiunilor devine dificilă.
Raportul semnalează și modificări ale unor ținte asumate inițial. Printre exemplele prezentate se numără obiectivul privind drumurile, redus de la 3.000 de kilometri la cel puțin 100 de kilometri anual, precum și cel privind împădurirea, de la 60.000 de hectare la cel puțin 7.000 de hectare plantate și reabilitate în 2026.
De asemenea, potrivit raportului, numărul de locuri noi în creșe a fost redus de la 5.000 la 3.000, iar ținta pentru învățământul superior dual – de la 1.000 la 450 de studenți anual. Obiectivele privind salariul minim de 10.000 de lei și salariul mediu de 25.000 de lei nu mai apar cuantificate, iar sportul și politica de tineret nu mai figurează ca domenii distincte.
În același timp, organizația menționează și mai multe rezultate pe care le consideră pozitive. Printre acestea se numără deschiderea primelor clustere de negocieri cu Uniunea Europeană, majorarea burselor în domenii prioritare, creșterea plafonului de înregistrare obligatorie ca plătitor de TVA la 1,7 milioane de lei, deducerea de până la 20.000 de lei pentru cheltuieli de studii și perfecționare profesională, progresele privind acordurile bilaterale de pensii și finalizarea liniei electrice Vulcănești–Chișinău.
Pentru al doilea an de monitorizare, Mișcarea Civică „Construim înCREDere” solicită elaborarea unui plan public de recuperare a întârzierilor, cu termene, responsabili și indicatori de rezultat.
Organizația mai propune raportarea semestrială privind programul de guvernare, reconsultarea proiectelor modificate substanțial înainte de vot, elaborarea unui calendar fiscal predictibil pentru următorii patru ani și publicarea trimestrială a datelor privind kilometrii de drum contractați, executați și recepționați.
Raportul este prezentat de „Construim înCREDere” ca un instrument de monitorizare civică a angajamentelor guvernării. Organizația își definește misiunea prin promovarea transparenței, responsabilității și implicării cetățenilor în monitorizarea deciziilor publice.
Monitorizare electronică și intervenție rapidă a Poliției: Partidul Nostru propune noi reguli pentru cazurile de violență în familie
Fracțiunea Partidului Nostru a înregistrat în Parlament un proiect de lege care propune modificarea mecanismelor de prevenire și combatere a violenței împotriva femeilor și a violenței în familie.
BNM ar putea primi mai multă autonomie față de Guvern și Parlament. Proiectul, votat în prima lectură
Banca Națională a Moldovei va avea o autonomie decizională consolidată față de Parlament și Guvern, iar autoritățile nu vor putea influența sau obstrucționa activitatea băncii centrale. BNM va fi integrată legislativ în Sistemul European al Băncilor Centrale, iar finanțarea sectorului public de către banca centrală va fi interzisă în condițiile legislației UE. Un proiect de lege în acest sens a fost votat în prima lectură de Parlament.
(VIDEO) Nina Cereteu: Primăria Drochia poartă discuții de peste un an cu un investitor pentru un nou proiect în oraș
Primăria orașului Drochia poartă de mai bine de un an discuții și negocieri cu un investitor interesat să dezvolte un proiect în localitate, a anunțat primara Nina Cereteu. Potrivit acesteia, investiția ar putea genera noi locuri de muncă și venituri suplimentare la bugetul orașului.