Stop coroanelor funerare din plastic
Combinatul Servicii Funerare a lansat o campanie menită să reducă utilizarea florilor din plastic, pe motiv că acestea afectează mediul și transformă cimitirele în depozite de deșeuri nereciclabile.
Potrivit CSF, în fiecare an, doar în cimitirele din Chișinău sunt aduse peste 25 000 de coroane și compoziții funerare din plastic. După o scurtă perioadă de utilizare, acestea devin deșeuri imposibil de reciclat, pentru că materialele din care sunt fabricate conțin compuși chimici diferiți. Mai mult, gunoiștile municipale refuză să le primească, ceea ce înseamnă că resturile rămân pe timp nelimitat în cimitire, afectând atât aspectul acestora, cât și sănătatea publică, transmite IPN.
Microplasticele rezultate din coroanele funerare pot ajunge în sol, apă și aer, iar pe parcurs pot pătrunde chiar și în organismul uman, având efecte negative asupra sănătății. În lipsa unor soluții eficiente de reciclare, Combinatul Servicii Funerare solicită interzicerea importului, fabricării și comercializării florilor din plastic în Moldova.
„Nu avem altă soluție decât să depozităm aceste deșeuri în cimitire, unde ele se degradează lent și poluează mediul”, se arată în apelul public al CSF.
Autoritățile, organizațiile de mediu, agenții economici și cetățenii sunt îndemnați să se alăture campaniei și să opteze pentru alternative biodegradabile, flori naturale și aranjamente din materiale reciclabile.
Poliția de Frontieră a instruit 22 de specialiști în analiza datelor despre pasageri și evaluarea riscurilor
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a organizat, în perioada 7–10 septembrie 2026, un curs interinstituțional destinat consolidării capacităților de analiză a informațiilor despre pasageri și îmbunătățirii cooperării dintre autoritățile naționale.
Gazul cumpărat pentru Moldova s-a scumpit cu peste 15% într-o singură lună
Gazele naturale livrate Republicii Moldova de Energocom s-au scumpit considerabil în luna august, comparativ cu iulie. Potrivit datelor companiei, prețul mediu de achiziție a ajuns la 57,80 euro/MWh, față de 50,12 euro/MWh în luna precedentă.
Militarii moldoveni participă la exercițiul „Strong Griffin 2026” din Lituania
Un grup de militari ai Armatei Naționale participă, în perioada 3–14 septembrie, la exercițiul multinațional „Strong Griffin 2026”, desfășurat în Republica Lituania.