(SURSE) Ce companie de taximetrie din Chișinău ar fi tăinuit 12.800.000 lei de la impozitarea de stat
Serviciul Fiscal de Stat a anunțat despre investigarea unei companii de taximetrie din Chișinău pentru tăinuirea de la stat a impozitelor și taxelor de peste 12.800.000 lei, în perioada anilor 2019-2021.
Astfel, potrivit surselor PulsMedia.MD din cadrul SFS, ar fi vorba despre SRL „Family Taxi”, care potrivit site-ului de specialitatea data2b.md este fondată de către Ion Bușilă.

În 2022 și în 2023 aceeași companie la fel a fost supusă controalelor de către Serviciul Fiscal de Stat, în urma cărora au fost depistate mai multe încălcări.


Potrivit comunicatului SFS, În scopul deconspirării schemei de evaziune fiscală, cu sprijinul angajaților „Fulger” și sub conducerea procurorilor PCCOCS, ofițerii Direcției generale antifraudă a SFS au descins cu percheziții la șapte locații din capitală ale companiei, de unde au fost ridicați peste 1.000.000 lei necontabilizați.
De asemenea, oamenii legii au ridicat listele privind veniturile zilnice reale ale companiei, dar și extrasul din aplicația mobilă de comandare a serviciilor de taxi, care confirmă evidența dublă a contabilității și eschivarea de la plata impozitelor și taxelor.
„Urmare a acestor măsuri procesual-penale preliminare, procurorii PCCOCS le-au atribuit statutul de bănuit la două persoane cu funcții de răspundere din cadrul companiei”, se mai arată în comunicat.
Investigațiile continuă, timp în care contribuabilul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Un kilogram de cocaină, adus din Spania și pregătit pentru piața neagră din Moldova. Un bărbat a fost reținut
Aproximativ un kilogram de cocaină, estimat la 1,6 milioane de lei, a fost ridicat de polițiști și procurorii din sectorul Buiucani, în cadrul unei operațiuni de combatere a traficului de droguri.
(FOTO) Un tânăr băut a furat o mașină și a făcut-o zob, la Strășeni
Un tânăr băut a furat o mașină cu care a provocat un accident rutier. Cazul a avut loc astăzi în localitatea Cojușna, din raionul Strășeni.
(VIDEO) Fată bătută de două ori în aceeași săptămână, la Cahul
Două presupuse cazuri de violență între minore, ar fi avut loc zilele trecute într-un sat din raionul Cahul.