MAEIE a găzduit cea de-a zecea videoconferință dintre șefii MDOC și Ministerul Apărării
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a găzduit cea de-a zecea reuniune în cadrul platformei de comunicare și interacțiune între membrii guvernului Republicii Moldova și șefii misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale țării noastre în străinătate. Invitatul acestei ediții a fost ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi.
În cadrul ședinței, oficialul s-a referit la situația actuală de securitate din regiune și la contribuția Ministerului Apărării la gestionarea consecințelor războiului din Ucraina, inclusiv a crizei refugiaților.
De asemenea, a vorbit despre eforturile instituției de prevenire a dezinformării. În context, ministrul Anatolie Nosatîi a subliniat importanța misiunii civile a UE, care va fi dislocată în Republica Moldova și va oferi suport autorităților în combaterea amenințărilor hibride.
Totodată, ministrul Anatolie Nosatîi a evidențiat implicarea Republicii Moldova în misiunile internaționale de menținere a păcii.
La rândul său, secretarul de stat Ruslan Bolbocean a menționat deschiderea plenară a MAEIE și a ambasadelor țării noastre pentru asistarea promptă a ministerului de resort în valorificarea oportunităților de cooperare atât în pe plan bilateral, cât și în cadrul multilateral.
(VIDEO) Ion Ceban dezvăluie unde și în ce circumstanțe s-a accidentat în vacanță
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a oferit noi detalii despre incidentul în urma căruia și-a întrerupt vacanța din luna august și a revenit de urgență în Republica Moldova. Edilul spune că a alunecat în gol, iar accidentul s-ar fi produs într-o țară cu infrastructură „foarte degradantă”.
PAS propune o structură municipală responsabilă de atragerea fondurilor nerambursabile
Consilierii Partidului Acțiune și Solidaritate din Consiliul municipal Chișinău propun crearea unei direcții sau agenții municipale responsabile de identificarea și atragerea fondurilor nerambursabile. Potrivit lor, noua entitate ar permite municipalității să atragă sistematic finanțări europene pentru proiecte de dezvoltare a capitalei.
Dispută în CMC pe fondurile europene: MAN critică inițiativa PAS
Partidul Mișcarea Alternativa Națională (MAN) recomandă PAS-ului să se informeze mai bine, după ce consilierii partidului din Consiliul municipal Chișinău au propus crearea unei direcții sau agenții municipale responsabile de identificarea și atragerea fondurilor nerambursabile.