PLDM acuză CEC de abuz de procedură: „Recursul la CSJ nu respectă legea și trebuie respins”
Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) denunță public demersul Comisiei Electorale Centrale (CEC) către Curtea Supremă de Justiție (CSJ), calificând recursul depus drept nefondat, formalist și în contradicție cu normele legale prevăzute de Codul administrativ.
Potrivit unui comunicat transmis presei, PLDM atrage atenția că recursul CEC nu întrunește cerințele prevăzute de articolul 245¹ din Codul administrativ, întrucât nu demonstrează existența unor erori de drept sau a unei interpretări vădit nerezonabile din partea Curții de Apel Centru.
Liberal-democrații susțin că recursul CEC este construit pe o reinterpretare selectivă a faptelor, fără argumente juridice concrete, și că această cale extraordinară de atac este folosită abuziv pentru a tergiversa procesul electoral și a bloca participarea formațiunii în alegeri.
PLDM reamintește că, potrivit deciziei Curții de Apel din 28 august 2025, două elemente-cheie au fost constatate:
- Documentele necesare au fost depuse la timp, la data de 14 iulie 2025, fapt confirmat de Agenția Servicii Publice;
- CEC a refuzat să emită o hotărâre motivată, comunicând prin scrisori, ceea ce contravine obligațiilor legale privind transparența și motivarea actelor administrative.
PLDM anunță că va continua să utilizeze toate căile legale și democratice pentru a-și apăra dreptul la participare politică, invocând garanțiile prevăzute de Constituția Republicii Moldova și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Radu Marian acuză doi deputați din opoziție că au un interes direct în legea cerealelor
Deputatul PAS Radu Marian îi acuză pe deputații din opoziție Sergiu Ivanov și Sergiu Ștefanco de un posibil conflict de interese în contextul promovării proiectului de lege privind licențierea importurilor de cereale.
Dorin Recean, revocat din Consiliul de administrație al Moldatsa
Fostul premier Dorin Recean a fost revocat din funcția de membru al Consiliului de administrație al Moldatsa. Mandatul acestuia a încetat în baza unui ordin emis de Agenția Proprietății Publice.
(VIDEO) Licențierea importurilor de cereale va fi valabilă doar până la 31 octombrie. Partidul Nostru critică decizia
Parlamentul a votat în lectura a doua instituirea unui regim provizoriu de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase, care va fi aplicat până la 31 octombrie 2026. Partidul Nostru critică reducerea perioadei prevăzute inițial și susține că modificarea a fost făcută fără o evaluare economică suficientă.