Dragoste cu năbădăi pe Facebook // O chișinăuiancă a trimis zeci de mii de euro unui „american” cu care „s-a iubit” trei luni pe Messenger. Banii ar fi ajuns în Turcia
O femeie din Chișinău s-a plâns la poliție, după ce ar fi fost orbită de sentimente și a căzut în plasa escrocilor. Aceasta ar fi transmis zeci de mii de euro unui pretins cetățean al SUA, după ce a comunicat cu acesta timp de trei luni pe rețelele de socializare. Plângerea femeiei a parvenit ieri, 8 februarie, la Inspectoratul de Poliție Ciocana, din cadrul Direcției de Poliție a mun.Chișinău, susțin sursele PulsMedia.MD.
Femeia s-a plâns polițiștilor că ar fi făcut cunoștință cu un bărbat pe Facebook, care s-ar fi prezentat un cetățean american cu numele „James Williams”. Aceasta ar fi comunicat cu pretinsul american din luna decembrie a anului trecut, până luna aceasta, când acesta a dispărut fără urmă.
Individul i-ar fi scris cât de tare îi place de ea și că și-ar dori să vină în R.Moldova, doar că ar avea probleme financiare și a început să ceară bani de la ea.
Aceasta, la rândul ei, fiind orbită de sentimente, ar fi fost de acord să-i trimită bani „americanului” că acesta să-și ia bilet în R.Moldova. Femeia le-ar fi declarat polițiștilor că i-ar fi transferat individului, prin serviciul de transfer „Swift”, în mai multe tranșe o sumă de bani de aproximativ 50 000 de euro.
Sursele noastre apropiate anchetei menționează că, în conformitate cu „ordinul de plată” al băncii, beneficiarul celor 50 000 de euro nu ar fi americanul „James Williams”, ci Nagehan Melikoglu, un cetățean turc domiciliat în orașul Istanbul, Turcia.
Solicitată telefonic, Natalia Stati, ofițerul de presă al Poliției Capitalei, a declarat pentru PulsMedia.MD că există înregistrat așa caz.
Victima s-a dovedit a fi o femeie de 67 de ani, iar în prezent oamenii legii interprind toate măsurile de rigoare pentru a stabili identitatea și locul aflării făptașului.
(VIDEO) Zeci de copaci, tăiați în fondul forestier de stat din Călărași. Moldsilva s-a autosesizat
Zeci de arbori cu diametre cuprinse între 40 și 60 de centimetri au fost tăiați pe un teren din fondul forestier de stat din raionul Călărași, aflat în gestiunea Ocolului Silvic Călărași. Imaginile cu arborii tăiați recent au fost făcute publice de organizația neguvernamentală Garda Națională de Mediu.
Femeie de 76 de ani din Bălți, lăsată fără peste un milion de lei de escroci. Banii proveneau și din vânzarea unui apartament
O femeie de 76 de ani din municipiul Bălți ar fi fost înșelată de escroci cu peste 1 milion de lei, după ce persoane necunoscute au contactat-o telefonic și s-au prezentat drept reprezentanți ai unor instituții și companii cunoscute.
(VIDEO) Droguri de tip Alpha-PVP ridicate de polițiștii de frontieră. Două persoane, reținute
Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Est, în comun cu procurorii Procuraturii Căușeni, Oficiul Ștefan Vodă, au deconspirat activitatea unui grup de persoane suspectate de procurarea și păstrarea ilegală a substanțelor narcotice. În baza informațiilor operative obținute și verificate de polițiștii de frontieră, au fost efectuate percheziții în raionul Ștefan Vodă.