Maia Sandu despre Programul guvernamental „373”: Își propune să încurajeze întreprinderile mici și mijlocii să se dezvolte
Șefa statului a anunțat despre lansarea Programului guvernamental de susținere a antreprenorilor moldoveni „373”.
„Acest program își propune să încurajeze întreprinderile mici și mijlocii să se dezvolte, să deschidă locuri de muncă și să contribuie la bunăstarea cetățenilor”, a spus Președinta Maia Sandu.
Potrivit Președintei, programul „373” va subvenționa diferența dintre rata dobânzii de pe piață - adică cea cerută de bănci - și plafonul stabilit de acest program:
- 3% - rata dobânzii la creditele în euro sau dolari;
- 7% - rata dobânzii la creditele în lei;
- 3 ani - perioada maximă de grație pentru creditele cu o maturitate de până la 7 ani.
Șefa statului a menționat că dezvoltarea economică și crearea locurilor de muncă este prioritatea noastră comună.
„Văd în fiecare localitate unde merg moldoveni care deschid acasă întreprinderi, muncesc cinstit și contribuie la creștere economică în Moldova. Acești oameni curajoși și întreprinzători au nevoie de susținerea guvernului. Ajutând antreprenorii să devină competitivi pe piața europeană, să aibă câștiguri care le permit să crească salariile, să deschidă locuri de muncă în satele și orașele noastre, vom reuși să construim o economie europeană și să creștem nivelul de trai al tuturor moldovenilor”, a conchis Președinta Maia Sandu.
(VIDEO) Ion Ceban dezvăluie unde și în ce circumstanțe s-a accidentat în vacanță
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a oferit noi detalii despre incidentul în urma căruia și-a întrerupt vacanța din luna august și a revenit de urgență în Republica Moldova. Edilul spune că a alunecat în gol, iar accidentul s-ar fi produs într-o țară cu infrastructură „foarte degradantă”.
PAS propune o structură municipală responsabilă de atragerea fondurilor nerambursabile
Consilierii Partidului Acțiune și Solidaritate din Consiliul municipal Chișinău propun crearea unei direcții sau agenții municipale responsabile de identificarea și atragerea fondurilor nerambursabile. Potrivit lor, noua entitate ar permite municipalității să atragă sistematic finanțări europene pentru proiecte de dezvoltare a capitalei.
Dispută în CMC pe fondurile europene: MAN critică inițiativa PAS
Partidul Mișcarea Alternativa Națională (MAN) recomandă PAS-ului să se informeze mai bine, după ce consilierii partidului din Consiliul municipal Chișinău au propus crearea unei direcții sau agenții municipale responsabile de identificarea și atragerea fondurilor nerambursabile.