Lucrările de construcție în locul fostului cinematograf Gaudeamus sunt suspendate
Ministrul culturii, Sergiu Prodan, a semnat un ordin de suspendare a autorizației de construcție în locul fostului cinematograf Gaudeamus.
„Nu vorbim de anulare, vorbim de suspendare. Acest ordin de suspendare a fost semnat în baza Codului de urbanism. Urmează să fie oprite lucrările de construcție, pentru că ele sunt ilegale și noi vom demonstra acest lucru”, a precizat ministrul culturii, Sergiu Prodan, transmite IPN.
Toți cei vizați, Primăria Chișinău, care a emis autorizația, antreprenorul și Agenția de Inspectare a Monumentelor, urmează să fie informați despre acest ordin.
„Vom contesta această autorizație, dar pentru ca să nu continue lucrările, am făcut uz de prevederile Codului de urbanism și am emis ordinul de suspendare a acestei autorizații de construcție”, a precizat ministrul Prodan.
Construcția ce urmează a fi ridicată în locul fostului Gaudeamus este de mai multă vreme subiect de dispută.
Primăria municipiului Chișinău a confirmat că a eliberat actele permisive pentru construcția unui complexul multifuncțional pe strada Vasile Alecsandri, în locul fostului cinematograf. Viceprimarul Ilie Ceban a menționat că actele au fost eliberate conform legii și că imobilul nu va fi mai mare de 15 etaje.
Ministerul Culturii a precizat că atât ministerul, cât și Agenția de Inspectare a Monumentelor vor solicita în instanța de judecată anularea autorizației de construcție. Motivul este că nu ar fi fost solicitate avizele prevăzute de lege.
Poliția de Frontieră a instruit 22 de specialiști în analiza datelor despre pasageri și evaluarea riscurilor
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a organizat, în perioada 7–10 septembrie 2026, un curs interinstituțional destinat consolidării capacităților de analiză a informațiilor despre pasageri și îmbunătățirii cooperării dintre autoritățile naționale.
Gazul cumpărat pentru Moldova s-a scumpit cu peste 15% într-o singură lună
Gazele naturale livrate Republicii Moldova de Energocom s-au scumpit considerabil în luna august, comparativ cu iulie. Potrivit datelor companiei, prețul mediu de achiziție a ajuns la 57,80 euro/MWh, față de 50,12 euro/MWh în luna precedentă.
Militarii moldoveni participă la exercițiul „Strong Griffin 2026” din Lituania
Un grup de militari ai Armatei Naționale participă, în perioada 3–14 septembrie, la exercițiul multinațional „Strong Griffin 2026”, desfășurat în Republica Lituania.