Peste 3300 de țigarete tăinuite în bagaj, depistate la Aeroport
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră „Aeroportul Internațional Chișinău”, în conlucrare cu funcționarii vamali, au contracarat o tentativă de transportare ilicită a țigărilor.
Bagajul ticsit cu țigări a fost descoperit de echipa comună în timpul controlului de specialitate al pasagerilor de la cursa avia spre Londra.
Documentat pe caz este un cetățean lituanian, cu vârsta de 55 de ani, ce avea în bagaj 167 pachete de țigări, pe care bărbatul nu le-a declarat autorității competente.
Produsele de tutun au fost ridicate şi sunt pasibile confiscării speciale, iar persoana riscă să fie sancționată contravențional în conformitate cu prevederile art. 43¹, 287 alin. (10) Cod Contravențional.
Poliția de Frontieră reamintește importanța respectării regulilor la traversarea frontierei de stat și îndeamnă pasagerii să colaboreze cu autoritățile, contribuind astfel la menținerea unui climat de ordine și siguranță.
IGP se spală pe mâini de crima de la Măgdăcești: Cernăuțeanu: „Poliția și-a îndeplinit toate atribuțiile
Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, susține că polițiștii și-au îndeplinit toate atribuțiile în cazul tragediei de la Măgdăcești, însă admite că există o breșă în modul în care sunt monitorizate brățările electronice. Potrivit lui, până la producerea tragediei, Poliția nu a primit nicio alertă sau sesizare privind încălcarea ordonanței de protecție.
(VIDEO) Schemă de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei, deconspirată de SFS și PCCOCS
Ofițerii Direcției generale antifraudă din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, de comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), anunță despre deconspirarea unei scheme de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei.
(VIDEO) Circa 1 000 de litri de produse fitosanitare, depistați de polițiștii de frontieră
Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Nord au documentat activitatea unui bărbat de 59 de ani, suspectat că ar fi deținut și comercializat produse de uz fitosanitar introduse ilegal în țară, fără acte care să confirme proveniența și calitatea acestora.