Transport ilegal a 21 butelii de alcool etilic, descoperit de polițiștii de frontieră
La volanul unui vehicul ce se deplasa pe un traseu național din zona de frontieră se afla un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 50 de ani, locuitor al raionului Ocnița.
În urma controlului efectuat, polițiștii de frontieră au descoperit pe bancheta din spate 21 de butelii, fiecare având un volum de 20 de litri, care emanau un miros specific de alcool etilic.
La solicitarea actelor de proveniență a mărfii, șoferul nu a putut prezenta documente justificative. Ca urmare, întreaga cantitate de lichid a fost reținută pentru efectuarea expertizei speciale.
Cazul a fost înregistrat și documentat conform prevederilor legale, iar în prezent sunt în desfășurare investigații suplimentare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și aplicarea măsurilor legale necesare.
Poliția de Frontieră reiterează importanța respectării legislației și îndeamnă cetățenii să semnaleze orice activitate suspectă, contribuind astfel la prevenirea și combaterea traficului ilicit de bunuri.
Un șofer a ajuns cu mașina într-un pilon, la Glodeni
Un bărbat din raionul Glodeni a ajuns cu automobilul într-un pilon de pe marginea carosabilului, în noaptea de 7 septembrie. Accidentul s-a produs în jurul orei 23.47.
(AUDIO) „Spion” din Azerbaidjan, al serviciilor speciale ale Federației Ruse, reținut de IGP
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu ofițerii de investigații ai Direcției de Poliție Chișinău, cu suportul Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger” şi în comun cu procurorii PCCOCS, anunțǎ reținerea unui bărbat de 49 de ani, originar din Azerbaidjan, suspectat de culegerea neautorizată de informații în interesul unor reprezentanți ai serviciilor speciale ale Federației Ruse.
Lingouri din aur, depistate în bagajele unor pasageri la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău
Polițiștii de frontieră, în conlucrare cu funcționarii vamali, au documentat două cazuri de transportare nedeclarată a lingourilor din metale prețioase, depistate în Aeroportul Internațional Chișinău.