R.Moldova își începe calea spre aderarea la Mecanismul de protecție civilă al UE

Republica Moldova își începe calea spre aderarea la Mecanismul de protecție civilă al UE. Comisarul european pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarčič a prezentat foaia de parcurs pentru aderare la Mecanism în cadrul întâlnirii sale oficiale cu ministra afacerilor interne, Ana Revenco.

publicat de Anatol Chirilov
vineri, 28 aprilie 2023, 12:08
UE

Mecanismul de protecție civilă al UE este o inițiativă europeană ce oferă sprijin pentru țările aflate în situații de criză. Scopul Mecanismului este consolidarea cooperării între cele 27 de țări ale UE și alte 9 state participante pentru prevenirea dezastrelor și pregătirea răspunsului la ele. Începând cu anul 2001, Mecanismul a fost activat în peste 600 de situații de urgență din interiorul și din afara UE.

Tot astăzi, UE a anunțat și alocarea unei tranșe de peste 10 milioane de euro în asistență umanitară pentru refugiații ucraineni și familiile gazdă din Republica Moldova.

Poliția de Frontieră a Republicii Moldova contribuie la elaborarea Planului de acțiuni Schengen

În contextul în care Republica Moldova face un nou pas important în direcția alinierii la standardele europene în domeniul securității frontierelor, în această săptămână, reprezentanții Poliției de Frontieră au participat la un șir de sesiuni de lucru. Acestea au avut loc la sediul Ministerului Afacerilor Interne, dedicate procesului de elaborare a Planului de acțiuni Schengen și dezvoltării cadrului național de guvernanță Schengen.