(VIDEO) Maia Sandu a comentat posibilitatea unirii Republicii Moldova cu România
Președinta Maia Sandu afirmă că Republica Moldova va lua în considerare și „alte opțiuni” în cazul în care scenariul privind aderarea la Uniunea Europeană va eșua „dintr-un motiv sau altul”.
Șefa statului a fost întrebată în cadrul unui interviu pentru DW și RFI la Strasbourg, dacă unirea cu România este „un plan B pentru integrarea în UE”, scrie dw.com, citează SafeNews.MD.
„Îmi vreau țara în siguranță și vreau ca Moldova să facă parte din lumea liberă. Devine tot mai dificil pentru țările mici, în special în regiunea noastră, să-și păstreze și să își urmeze obiectivele din cauza agresiunii pe care o vedem din partea Rusiei. A face parte din UE este, deci, pentru noi, o strategie de a supraviețui ca democrație. Și sperăm că vom reuși să implementăm acest plan cât mai curând”, a declarat Maia Sandu.
„Ne putem alătura României în UE și credem, și nu e vorba despre ce credem, dar avem și mai mulți oameni care susțin integrarea europeană în Moldova în prezent. Avem și oameni care susțin unirea cu România. Acum muncim din greu pentru ca Moldova să facă parte din UE și sperăm că acest scenariu va funcționa. Dacă nu va funcționa dintr-un motiv sau altul, sigur că vom lua în considerare alte opțiuni. Obiectivul principal este ca în Moldova să fie menținută pacea și ca Moldova să rămână parte a lumii libere”, a adăugat șefa statului.
O declarație privind unirea cu România, făcută de Maia Sandu la începutul acestui an, a provocat mai multe reacții în spațiul public. În cadrul unui podcast, jurnaliștii britanici Rory Stewart și Alastair Campbell au întrebat-o direct pe Maia Sandu dacă susține unirea cu România.
„Dacă am avea un referendum, aș vota pentru reunirea cu România”, a răspuns Maia Sandu.
(VIDEO) Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, cere demisia miniștrilor Justiției și Afacerilor Interne, după omorul de la Măgdăcești: „Sistemul de siguranță este prăbușit complet”
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, cere demisia imediată a ministrului Justiției și a ministrului Afacerilor Interne, după omorul de la Măgdăcești, unde o femeie a fost împușcată mortal de soțul său, iar trei copii au rămas orfani.
Tofan, despre cei cu case și mașini care primesc compensații: „Sunt mai șmecheri decât alții”. Guvernul pregătește filtre mai stricte
Guvernul pregătește criterii mai stricte pentru acordarea compensațiilor la energie, astfel încât ajutorul să ajungă la gospodăriile care au cu adevărat nevoie de sprijin. Premierul Vasile Tofan spune că veniturile declarate oficial nu reflectă întotdeauna situația financiară reală a unei familii.
Vasile Tofan a discutat cu ambasadorul Greciei despre integrarea europeană și atragerea investițiilor
Prim-ministrul Vasile Tofan a avut, la 1 septembrie, o întrevedere cu ambasadorul Republicii Elene în Republica Moldova, Nikolaos Krikos. Oficialii au discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale, parcursul european al Republicii Moldova și extinderea cooperării economice dintre cele două state.