(VIDEO) Operațiune comună în cadrul OTF ITER – coordonată de Europol

Poliția bulgară, în cooperare cu ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu Poliția Română și cea Elenă, a desfășurat o amplă operațiune comună sub coordonarea Europol, în cadrul grupului operațional de lucru OTF ITER (Operational Task Force).

publicat de Vadim Ungureanu
joi, 9 octombrie 2025, 14:41
igp

OTF ITER a fost constituit de specialiștii Europol pentru combaterea migrației ilegale și investigarea rețelelor de trafic de migranți care utilizează Bulgaria ca țară de tranzit. Grupul a reunit reprezentanți ai autorităților competente din Moldova, Bulgaria, Grecia și România, în vederea consolidării cooperării polițienești internaționale.

În urma schimbului de informații și a analizelor efectuate de la începutul anului 2022 și până în prezent a fost documentată activitatea unui grup criminal organizat care a facilitat migrația ilegală a persoanelor provenind din țări din Asia de Est și Asia Centrală. Membrii rețelei își stabiliseră din timp rolurile și atribuțiile, acționând coordonat în mai multe state europene.

În baza investigațiilor, la data de 7 octombrie curent, au fost efectuate zeci de  percheziții pe teritoriul Bulgariei, în regiunile Sofia, Stara Zagora și Vratsa, cu sprijinul ofițerilor din cadrul Direcției combaterea criminalității organizate a  INI, ai Poliției Române și cea Elenă, sub coordonarea Europol.

În cadrul operațiunii au fost arestați șapte suspecți, cetățeni bulgari și un cetățean sirian, unul dintre aceștia deținând un rol important în ierarhia rețelei de trafic internațional.

Cinci dintre cetățenii bulgari și cel sirian au fost oficial acuzați și plasați în arest preventiv.

Astfel, au fost desfășurate 11 percheziții domiciliare și trei în autoturisme, de unde au fost ridicate zeci de telefoane mobile și cartele SIM, contracte de închiriere auto și certificate de înmatriculare, bancnote de euro contrafăcute, documente de identificare false cu însemne ale poliției.

Mai mult, până în prezent, 10 persoane au fost audiate în calitate de martori.

Operațiunea OTF ITER reprezintă un exemplu concret de cooperare polițienească internațională eficientă, sub egida Europol, în lupta împotriva traficului de migranți și a criminalității transfrontaliere organizate.

(VIDEO) Șef MAI bănuit de trafic de influență. 1.200 de euro pentru dreptul de ședere în Moldova

Un grup de persoane, printre care și un șef de secție din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație al MAI, este documentat de autorități într-o cauză penală privind traficul de influență. O persoană a fost reținută și plasată ulterior în arest preventiv pentru 30 de zile, iar angajatul instituției figurează în dosar în calitate de bănuit.

IGP se spală pe mâini de crima de la Măgdăcești: Cernăuțeanu: „Poliția și-a îndeplinit toate atribuțiile

Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, susține că polițiștii și-au îndeplinit toate atribuțiile în cazul tragediei de la Măgdăcești, însă admite că există o breșă în modul în care sunt monitorizate brățările electronice. Potrivit lui, până la producerea tragediei, Poliția nu a primit nicio alertă sau sesizare privind încălcarea ordonanței de protecție.