(VIDEO) Un Volkswagen furat din Franța, depistat de polițiști în R.Moldova

Ofițerii INI au intrat în posesia unei informaţii operative precum că un Volkswagen T-ROC, anul fabricării 2022, este dat în urmărire internațională de către autoritățile franceze.

publicat de Anatol Chirilov
luni, 27 noiembrie 2023, 11:38
VW

În urma măsurilor întreprinse, ofițerii de investigație, în conlucrare cu angajații Direcției Cooperare Polițienească Internațională a IGP, au depistat mașina în raionul Strășeni.  

Aceasta a fost ridicată şi plasată la parcarea specială.

În cadrul examinării și procesarea datelor s-a stabilit că mașina figurează în baza de date INTERPOL, ca fiind căutată de către autoritățile din Franța. 

Proprietarul mașinii, o femeie de 32 ani, a declarat că aceasta a fost procurată în Franţa cu tot pachetul de documente.

Cercetările pe caz continuă în vederea elucidării tuturor circumstanțelor.