(VIDEO) Droguri de 250 mii de lei, comercializate pe Telegram
Ofițerii Direcției Antidrog a INI, în comun cu procurorii Procuraturii Strășeni, au destructurat activitatea infracțională a unui grup de persoane specializate în comercializarea drogurilor sintetice pe teritoriul mun. Chișinău și în suburbii.
Timp de o lună, polițiștii au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 32 ani din Chișinău. Acesta activa în calitate de depozitar ambalator în interesul unei grupări specializate în realizarea drogurilor sintetice prin intermediul aplicației mobile „Telegram”.
În timpul investigațiilor, polițiștii au stabilit că suspectul, de la începutul acestui an, a aderat la o grupare infracțională specializată în introducerea prin contrabandă și comercializarea drogurilor sintetice pe teritoriul Republicii Moldova.
Bărbatul prelua din ascunzișuri droguri în cantități angro, după care le transporta la domiciliu și le diviza în doze a câte un gram, ulterior plasându-le în ascunzișuri pentru a fi preluate de curieri.
La 27 mai, în baza probelor acumulate, suspectul a fost reținut în Chișinău, iar în urma perchezițiilor corporale și la domiciliul acestuia au fost depistate și ridicate 60 de pachețele cu droguri de tip PVP (sare), pachețele zip-lock, bandă adezivă, cântare de înaltă precizie și telefoane mobile utilizate la săvârșirea infracțiunii.
În baza informațiilor operative au fost identificate 3 ascunzișuri, de unde au fost ridicate mai multe pachețele cu PVP. În total au fost scoase din circuit 650 de grame de PVP, în valoare de aproximativ 250 mii de lei.
În baza demersurilor înaintate de procuror, pe numele bărbatului a fost eliberat mandat de arest pe un termen de 30 de zile. Conform legislației în vigoare, acesta riscă de la 7 la 15 ani de închisoare.
Bărbat accidentat mortal de o mașină, la Ialoveni. Șoferul căutat de poliție
Cadavrul unui bărbat a fost găsit zăcând pe carosabil, noaptea trecută, în raionul Ialoveni.
Bărbat împușcat în plină stradă, la Durlești
Poliția Capitalei documentează circumstanțele unui incident produs, cu puțin timp în urmă, în Durlești. Potrivit datelor preliminare, suspectul, un tânăr de 22 de ani, aflându-se în stradă, în timpul unui conflict cu un cunoscut de-al său, în contextul unor neînțelegeri anterioare, i-ar fi aplicat o plagă prin împușcătură în regiunea mâinii, cu o armă confecționată artizanal.
Femeie lovită de un automobil pe trecerea de pietoni, la Soroca
O femeie de 59 de ani a fost lovită de un automobil în timp ce traversa strada regulamentar. Accidentul s-a produs în această dimineață, pe strada Ștefan cel Mare din Soroca.