(VIDEO) Grupare criminală, specializată în organizarea migrației ilegale a indienilor în UE, destructurată în nordul R.Moldova
În urma unei informații cu caracter special de investigație, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Nord a IGPF, sub conducerea Procuraturii Edineț și cu suportul Direcției acțiuni speciale la frontieră a IGPF, au reușit să destructureze activitatea infracțională a unei grupări criminale specializată în organizarea migrației ilegale a cetățenilor de origine indiană în statele membre ale UE.

Indici privind trecerea ilegală a frontierei de stat, au fost depistați în zona de responsabilitate a SPF „Lopatnic”, unde patrula Poliției de Frontieră aflată în timpul executării unei misiuni de supraveghere a frontierei de stat, cu ajutorul aeronavei fără pilot la bord, a observat pe malul românesc al Prutului o barcă gonflabilă, iar pe partea moldovenească au fost depistate urme și obiecte personale ale migranților.
În urma schimbului de informații cu autoritățile de frontieră române, a fost posibil de localizat și reținut 3 persoane străine, identificate ca cetățeni ai Indiei.
Ca urmare a măsurilor întreprinse a fost pornită cauza penală privind organizarea migrației ilegale în baza articolului 3621 alin. (3) lit. a) din Codul penal al R.Moldova.
Potrivit probelor acumulate, 2 membri ai grupului criminal organizat au fost reținuți și arestați pe un termen de 30 de zile și unul este cercetat în stare de libertate, în timp ce cetățenii indieni care au beneficiat de serviciile ilegale al grupării criminale, urmează să fie expulzați din R.Moldova în țara lor de origine.
Urmare a perchezițiilor la domiciliul membrilor grupului criminal organizat au fost ridicate obiecte și tehnică de calcul care confirmă implicarea în activitatea infracțională privind planificarea și organizarea migrației ilegale a persoanelor de origine indiană.
În prezent, investigațiile continuă în scopul identificării și tragerii la răspundere penală a altor persoane implicate în comiterea infracțiunii prenotate. Până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, persoanele reținute se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Polițiștii de frontieră au depistat circa 250 de litri de freon în apropierea Punctului de trecere Sculeni
O patrulă mobilă a Poliției de Frontieră, a identificat în proximitatea Punctului de trecere a frontierei „Sculeni”, un caz de transport neautorizat a unei cantități de aproape 250 de litri de freon, fără acte de proveniență și fără documente care să permită transportarea acestora în condiții speciale, conform legislației în vigoare.
Un bărbat din Șoldănești a fost găsit mort în propria locuință
Un barbat de 50 de ani din satul Fuzăuca, raionul Șoldănești, a fost găsit carbonizat la podea, în propria locuiță.
Doi șoferi, surprinși cu viteză excesivă pe centura Chișinăului. Au fost sancționați
Viteza excesivă este una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere. În ultimele ore, ofițerii Secției escortă și misiuni speciale din cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) au înregistrat doi șoferi care se deplasau cu viteză excesivă pe Traseul M-2, centura municipiului Chișinău, punând în pericol siguranța traficului rutier.
Comentarii facebook