Tentativă de omor în capitală: un bărbat și-a atacat concubina cu cuțitul după consum de droguri

Un bărbat de 39 de ani a fost condamnat la ani grei de închisoare pentru tentativă de omor. Acesta și-a atacat concubina cu un cuțit, aplicându-i multiple lovituri, inclusiv în zona ochiului. Cazul s-a produs într-un apartament din sectorul Botanica al capitalei, pe fondul consumului de substanțe narcotice, scrie NORDINFO.MD.

publicat de Veronica Ciortan
miercuri, 18 martie 2026, 20:30
violență

Potrivit oamenilor legii, incidentul a avut loc în luna iulie a anului trecut, în locuința în care cei doi trăiau împreună.

„După ce ar fi consumat substanțe narcotice, bărbatul a intrat în apartamentul din sectorul Botanica al capitalei, unde locuia împreună cu concubina sa. Acesta s-a năpustit asupra femeii, care se afla în pat, pregătindu-se de somn, acuzând-o de infidelitate, și i-ar fi aplicat multiple lovituri de cuțit, inclusiv în zona ochiului”, se arată într-un comunicat emis de Procuratura Generală.

Victima a reușit să se apere, împingându-l și provocându-i o leziune la mână, fapt care l-a determinat pe agresor să părăsească temporar camera. Ulterior, femeia a încercat să găsească telefonul pentru a cere ajutor, însă acesta i-a căzut după pat. După un interval de timp, inculpatul a revenit, i-a adresat injurii și a întrebat-o dacă nu a murit.

„Când femeia a încercat să se ridice, aceasta a căzut la podea. Femeia i-a spus inculpatului că nu l-a înșelat și l-a rugat să solicite ambulanța. Inculpatul i-a înmânat telefonul și a abandonat-o în odaie. Victima a apelat serviciul 112”, precizează Procuratura Generală.

În cadrul ședinței de judecată, inculpatul nu și-a recunoscut vina. Acesta a fost condamnat la 15 ani de ani de închisoare. Precizăm că sentința pronunțată poate fi atacată cu apel.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Schemă de finanțare ilegală a partidelor politice prin criptomonede din străinătate. CNA și PA efectuează circa 20 de percheziții

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în comun cu procurorii Procuraturii Anticorupție (PA), efectuează circa 20 de percheziții în mai multe localități din Republica Moldova, într-o cauză penală pornită pentru finanțarea ilegală a partidelor politice și spălare de bani prin intermediul activelor virtuale, fiind vizate 16 persoane.