Moldova va moderniza drumurile strategice cu 150 milioane € de la BERD
Republica Moldova va primi 150 de milioane de euro suplimentare din partea BERD pentru modernizarea drumurilor strategice, proiect ce va avea impact direct asupra conectivității regionale și a legăturilor cu Uniunea Europeană. Astăzi, 19 decembrie, la Chișinău, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, și președinta BERD, Odile Renaud-Basso, au semnat Acordul de modificare la Acordul de împrumut pentru Proiectul V de reabilitare a drumurilor.
Fondurile vor permite: modernizarea și lărgirea drumului M2 – centura Chișinăului, reabilitarea tronsonului M1 Chișinău–Leușeni, conexiune directă cu România, implementarea unui Sistem de Management al Activelor Rutiere, cu instrumente digitale moderne. Investiția susține integrarea Republicii Moldova în rețeaua TEN-T, dezvoltarea economică și obiectivele europene de conectivitate și solidaritate, transmite Realitatea.MD.
Potrivit Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), finanțarea face parte dintr-un amplu program de reabilitare a drumurilor finanțat de BERD.
Până în prezent, Banca a convenit să investească 692 de milioane de euro în modernizarea infrastructurii rutiere din Republica Moldova. În total, BERD a investit până în prezent aproape 2,9 miliarde de euro în 193 de proiecte în Republica Moldova, dintre care 64% sunt alocate infrastructurii durabile.
Poliția din Moldova și Europol își consolidează cooperarea împotriva criminalității transfrontaliere
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a avut o întrevedere cu Jean-Philippe Lecouffe, director executiv adjunct pentru operațiuni al Europol. Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării operaționale și pe intensificarea acțiunilor comune împotriva criminalității organizate transfrontaliere.
A pierdut controlul motoblocului și a rămas prins sub utilaj. Bărbatul a suferit arsuri grave
Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri grave prin frecare, după ce a fost implicat într-un accident cu un motobloc. Medicii spun că este primul caz de acest fel întâlnit în instituție.
Polițiștii ar putea munci legal și în sectorul privat. MAI pregătește noi reguli
Funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ar putea avea dreptul să desfășoare activități remunerate în sectorul privat, în afara orelor de program. Propunerea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de MAI, care prevede modificarea Legii privind funcționarul public cu statut special.