Vlad Filat: PAS este o grupare radicalistă, agresivă și toxică, extrem de dăunătoare pentru societate și țară
Liderul PLDM, Vlad Filat, a criticat dur partidul de guvernământ în cadrul unei conferințe de presă. Potrivit acestuia PAS reprezintă o construcție nocivă pentru democraţie, care abordează societatea printr-o formulă extremistă: fie mergi sub PAS, fie nu mergi în genere.
„Deprinderile periculoase ale PAS au fost observate din primele zile ale guvernării lor. PAS a început guvernarea cu un atac agresiv asupra instituțiilor publice, cu epurări de cadre ca să-și înscăuneze oameni loiali. Ei și-au subordonat instituțiile publice, dar le-au slăbit și le-au vulnerabilizat. Capii PAS în frunte cu dna Președintă Sandu au susținut acel atac toxic, acreditând public idea că PAS are dreptul să împartă oamenii în cei care merită încrederea PAS, și ceilalți. Întrucât dna Președintă Sandu nu reușește să fie președintele tuturor moldovenilor, și rămâne să fie doar Președintă a PAS - ei au decis că PAS va îngenunchea Moldova”, susține Filat
Liderul liberal-democraților consideră că PAS este o grupare radicalistă, agresivă și toxică, extrem de dăunătoare pentru societate și țară.
„În 2 ani guvernarea lor anti-populară a alungat din Moldova peste 88 000 de oameni și a distrus economia națională.Este absolut clar că majoritatea moldovenilor sunt anti-PAS și în cazul unor alegeri locale cinstite PAS ar obține un rezultat, care ar confirma că guvernarea lor nu mai este legitimă. Dar “a acționa cinstit” nu este “despre PAS”. Invers: PAS e despre starea de urgență; despre minciună și manipulare; despre achiziții de zeci de miliarde “pe întuneric”; despre salarii mari pentru șefii PAS, și sărăcie pentru ceilalți; despre dezbinare și umilință. Într-o încercare disperată de a ascunde lipsa suportului popular și de a denatura rezultatele alegerilor locale, PAS întreprinde un atac nemaivăzut asupra primarilor și a candidaților cu șanse mari, ca aceștia să meargă în campanie sub sigla PAS. O încercare lașă, ca tot ce face PAS”, a mai spus Filat.
Totodată, liderul PLDM a venit cu un apel către angajații instituțiilor publice, implicate de PAS în atacurile asupra candidaților: în special Agenția Națională pentru Integritate, Inspecția Financiară și procuratură.
„Chiar dacă PAS v-a desemnat în funcții - Dvs serviți legea și poporul, și nu PAS. Chiar dacă PAS vă amenință cu demiterea - Dvs să știți că poporul trăiește mai mult decât guvernarea. O guvernare decentă nu cere să ne atacăm și umilim semenii. Iar o guvernare indecentă și toxică, care ne cere să atacăm poporul - nu merită servită, respectată și apărată. Capii PAS transformă orice proces electoral în alegerea între Bine și Rău. Doi ani de guvernare absolută PAS au arătat clar că “Rău” e sinonim “PAS”. Capii PAS nu au nici competență, nici înțelegere; ei nici nu cunosc și nici nu învață; ei nu au nici decență, nici demnitate. Capii PAS mint și manipulează; dărâmă economia și resping investițiile; capii PAS își subordonează obraznic instituțiile publice și le folosesc împotriva oamenilor; capii PAS dezbină societatea și slăbesc țara”, susține Filat.
Dânsul i-a îndemnat pe cei care își propun să candideze pentru funcția de primar, și sunt supuși presiunilor PAS, să nu cedeze.
„Dacă nu vă ajunge energie pentru rezistență, apelați la partidele din opoziție. Nimeni nu vrea să se asocieze cu incompetența și nesimțirea PAS, nimeni nu vrea să își asume responsabilitatea pentru ilegalitățile și abuzurile PAS. Chiar dacă nimeni nu a spus-o public, dar toate partidele din Moldova sunt azi unite de un obiectiv comun: Stop PAS! Start libertate și democrație! Echipa PLDM va veni în suportul fiecărui candidat amenințat de PAS cu tot setul de instrumente legale și publice. Îndemnăm şi alte partide de opoziţie să procedeze la fel. Suntem siguri că, în cazul în care toate partidele din opoziție vor adopta acest comportament, vom reuși să împiedicăm încercările impertinente ale PAS de a denatura rezultatele alegerilor locale”, a declarat liderul PLDM.
(VIDEO) Facturi la gaze contestate de consumatori. Constantin Cuiumju a sesizat ANRE și cere verificarea sistemului Energocom
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a sesizat Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) în legătură cu presupuse erori în facturile la gaze naturale reclamate de consumatori. Parlamentarul solicită verificarea modului de funcționare a sistemului de facturare utilizat de Energocom și stabilirea numărului persoanelor afectate.
Dosare programate până în 2028 la Curtea de Apel. Berlinschii: «Când vom avea dreptate într-un termen rezonabil?
Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, susține că durata excesivă a proceselor judiciare rămâne o problemă majoră în Republica Moldova, în condițiile în care unele dosare de la Curtea de Apel Centru sunt programate pentru anii 2027 și 2028. Declarațiile au fost făcute în cadrul audierii raportului Agentului guvernamental pentru anul 2025.
Renato Usatîi, mesaj de felicitare de ziua SIS: «Securitatea Republicii Moldova trebuie să fie mai presus de orice interes politic»
Președintele Partidului Nostru, deputatul Renato Usatîi, i-a felicitat pe angajații și veteranii Serviciului de Informații și Securitate (SIS) cu ocazia Zilei lucrătorilor din organele securității statului. În mesajul său, acesta a reiterat necesitatea unei reforme profunde a sistemului de securitate națională.