UPDATE// Descinderi cu mascați în sudul R.Moldova. SURSE: Cel puțin 50 de moldoveni din diasporă au obținut certificate de absolvire a școlilor auto fără a fi prezenți la lecții

Sursele PulsMedia.MD, apropiate anchetei, susțin că acțiunile au loc într-un dosar inițiat în anul 2023, în care sunt vizate aproximativ zece școli auto, dar și un șef din cadrul ASP, din regiunea de SUD a R.Moldova.

publicat de Vadim Ungureanu
joi, 15 februarie 2024, 09:08
IGP

Cei vizați în dosar ar fi eliberat certificate de absolvire a școlilor auto pentru persoane care în acea perioadă se aflau peste hotare. Până în prezent oamenii legii ar fi stabilit aproximativ 50 de cazuri similare.

„Acestora li se dădeau certificate precum ar fi absolvit cursurile la școlile auto, când de fapt nu se aflau în țară, ci doar se prezentau la examenele pentru obținerea permiselor auto”, susține sursa.

Știrea Inițială

Ofițerii Direcției investigații infracțiuni economice și cei de urmărire penală ai INI, în comun cu mascații din BPDS “Fulger” și procurorii PCCOCS, efectuează percheziții în sudul țării, într-un dosar de confecţionare, deţinere, vânzare și folosire a documentelor oficiale, a imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor false.

„Sunt vizate inclusiv câteva școli auto, dar și două secții de înmatriculare a transportului și calificare a conducătorilor auto”, se arată într-un comunicat al IGP.

(VIDEO) Droguri de tip Alpha-PVP ridicate de polițiștii de frontieră. Două persoane, reținute

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Est, în comun cu procurorii Procuraturii Căușeni, Oficiul Ștefan Vodă, au deconspirat activitatea unui grup de persoane suspectate de procurarea și păstrarea ilegală a substanțelor narcotice. În baza informațiilor operative obținute și verificate de polițiștii de frontieră, au fost efectuate percheziții în raionul Ștefan Vodă.