(VIDEO) Peste 1.000 de hectare, făcute scrum de incendii violente, lângă Marsilia. Flăcările uriașe continuă să înghită teren
Incendiile din sudul Franței continuă să provoace distrugeri semnificative, peste 1.000 de hectare de vegetație au fost mistuite de flăcări în Hérault și Aude, iar alte două incendii sunt în desfășurare în apropiere de Marsilia.
Flăcările se extind rapid, în ciuda celor 400 de pompieri
Un incendiu puternic, izbucnit miercuri după-amiază în apropierea localității Oupia, din Hérault, s-a propagat rapid spre nord-estul departamentului Aude, alimentat de secetă și vânturi puternice.
Conform Prefecturii din Aude, până la ora 23.00, focul mistuise deja 800 de hectare de vegetație. „Focul este controlat pe alocuri, dar nu este încă stăpânit”, a declarat un reprezentant al Prefecturii, citat de Le Parisien.
Operațiunile de stingere sunt complicate de terenul accidentat, lipsit de căi de acces. În zonă au fost mobilizați aproximativ 550 de pompieri din Hérault și Aude, sprijiniți de colegi din Tarn și Gard, precum și de aproximativ 30 de jandarmi.
De asemenea, patru avioane Canadair, două avioane Dash și un elicopter bombardier cu apă au fost trimise să intervină. Pentru a facilita intervenția, mai multe drumuri județene au fost închise, în timp ce un nor gros de fum este vizibil de la mai mulți kilometri distanță.
200 de persoane au fost evacuate
Condițiile meteo nefavorabile – temperaturi de peste 30 de grade Celsius și rafale puternice de vânt – au accelerat avansul flăcărilor care au cuprins în mare parte păduri de pini uscate.
În comunele Pouzols-Minervois și Mailhac, din Aude, autoritățile au evacuat între 150 și 200 de persoane din calea flăcărilor. „Focul s-a răspândit foarte repede deoarece furtuna Nils, care a lovit sudul Franței în februarie, a doborât mulți copaci. Aceștia au devenit acum combustibil pentru incendiu”, a explicat primarul localității Sainte-Valière, citat de Le Parisien.
În paralel, alte două incendii au izbucnit miercuri seara, în localitățile Rognac și Lançon-Provence, situate la aproximativ 20 de kilometri de Marsilia. Până la ora 00.30, flăcările au cuprins 200 de hectare de pădure la Lançon și 35 de hectare la Rognac.
Aproximativ 400 de pompieri și 150 de vehicule de intervenție sunt mobilizate pentru a combate incendiile, însă acestea nu au fost încă sub control. Pentru a sprijini operațiunile, drumul județean D10 a fost închis temporar.
În timp ce sudul Franței se confruntă cu un nou val de căldură, șase departamente din regiunea mediteraneană, inclusiv Aude, au fost plasate de Météo France în categoria de „pericol foarte ridicat” de incendii. În acest context, premierul francez, Sébastien Lecornu, este așteptat joi la Marsilia pentru a conduce o nouă celulă interministerială de criză.
Sursa: libertatea.ro
Pakistan: Treizeci şi patru de copii şi o profesoară au murit în urma prăbuşirii acoperişului unei şcoli
Cel puţin 34 de elevi şi o profesoară au murit, joi, după ce acoperişul unei şcoli s-a prăbuşit în timpul orelor în oraşul Peshawar, din nord-vestul Pakistanului, au declarat reprezentanţii Poliţiei şi ai echipelor de salvare, potrivit Reuters.
Inundații istorice la Istanbul: patru morți și mii de pagube. Cele mai grave viituri din 1942
Istanbulul se confruntă cu cele mai grave inundații din ultimii peste 80 de ani, după ploile torențiale care au lovit metropola turcă. Bilanțul victimelor a crescut vineri, 16 octombrie, la patru morți, în timp ce autoritățile continuă intervențiile în zonele afectate.
Trump îl atacă dur pe Zelenski: „Este mai dificil să negociezi cu el decât cu Putin”
Președintele SUA, Donald Trump, a lansat noi critici la adresa liderului ucrainean Volodimir Zelenski, acuzându-l că nu dorește cu adevărat încheierea războiului cu Rusia.