(VIDEO) Ofițerii Departamentului antifraudă și conformare al SV și PCCOCS au destructurat un grup infracțional specializat în contrabandă cu mărfuri
Ofițerii Departamentului antifraudă și conformare al Serviciului Vamal de comun cu ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a INI, sub conducerea procurorilor PCCOCS, au destructurat un grup infracțional specializat în contrabandă cu mărfuri de larg consum de la „KM7” din Odesa, Ucraina. Mărfurile erau introduse în țară prin eludarea controlul vamal ori fiind tăinuite sau declarate neautentic în documente la traversarea prin frontieră.
Astfel, ofițerii vamali și polițiștii, sub conducerea procurorilor PCCOCS, au identificat mai multe persoane care făceau parte din acest grup, având fiecare roluri diferite.
Liderii grupului, doi bărbați cu vârsta de 40 și respectiv 41 ani, racolau persoane în calitate de pasageri, pentru camuflarea activității infracționale, pentru aceasta fiind remunerați cu sume de bani care variau între 500 și 2000 de lei. Totodată, în timpul documentării au fost identificați mai mulți agenți economici care puneau în vânzare mărfurile la piețele din mun. Chișinău, precum și la mai multe centre comerciale.
Oamenii legii au desfășurat 24 de percheziții și în rezultat au ridicat mărfuri de larg consum introduse în Moldova prin această schemă, precum și cele deja puse în vânzare.
Toate bunurile ridicate urmează a fi evaluate în vederea stabilirii atingerii aduse politicii economice a statului, inclusiv drepturile de proprietate intelectuala, cu ulterioară apreciere juridică, de către organul de urmărire penală.
Operațiunea de destructurare a grupului a fost realizată cu suportul mascaților de la BPDS ”Fulger” și polițiștilor de la INSP.
Urmare a avansării investigațiilor pe dosar, autoritatea de investigație va face publice informații de impact social major, cu asigurarea drepturilor părților.
(VIDEO) Un bărbat a încercat să fugă din țară, după ce a fost coandamnat pentru trafic de droguri
Un bărbat de 57 de ani, condamnat la 1 iulie curent de Judecătoria Chișinău- sediul Buiucani, la 9 ani de închisoare pentru infracțiuni legate de traficul de droguri în proporții deosebit de mari, a încercat să se eschiveze de la executarea pedepsei.
(VIDEO) Droguri în valoare de sute de mii de lei, scoase din circuit. Trei tineri au fost reținuți de polițiștii antidrog
Polițiștii Direcției Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu polițiștii și procurorii din sectorul Botanica, au destructurat o grupare infracțională specializată în distribuirea drogurilor în Chișinău și suburbii.
Șef din Poliția de Frontieră, verificat de ANI, în urma unei sesizări privind achizițiile imobiliare făcute
Șeful Direcției urmărire penală a Poliției de Frontieră, Vladimir Batcu, este vizat de un control al Autorității Naționale de Integritate, după ce inspectorii au fost sesizați cu privire la unele neconcordanțe din declarația de avere. Potrivit ANI, verificările vizează veniturile declarate și achizițiile făcute, inclusiv din credite, transmite IPN.