(FOTO) Grav accident, cu implicarea unui tractor, la Edineț
Un accident rutier deosebit de grav a avut loc în zorii zilei de 2 iunie, în apropierea orașului Cupcini, raionul Edineț. Din primele informații, un tractor și un autoturism au fost implicate într-o coliziune puternică, care a atras rapid atenția martorilor aflați în zonă.
Imaginile surprinse imediat după impact și distribuite pe rețelele sociale arată scene dramatice, cu vehiculele avariate serios și mai multe persoane adunate la locul faptei, scrie safenews.md.
Intervenția echipajelor de poliție a fost promptă, iar zona a fost securizată pentru a permite desfășurarea investigațiilor. Deocamdată, nu există date oficiale despre victime sau despre starea celor implicați în accident.
Bărbat împușcat în plină stradă, la Durlești
Poliția Capitalei documentează circumstanțele unui incident produs, cu puțin timp în urmă, în Durlești. Potrivit datelor preliminare, suspectul, un tânăr de 22 de ani, aflându-se în stradă, în timpul unui conflict cu un cunoscut de-al său, în contextul unor neînțelegeri anterioare, i-ar fi aplicat o plagă prin împușcătură în regiunea mâinii, cu o armă confecționată artizanal.
Femeie lovită de un automobil pe trecerea de pietoni, la Soroca
O femeie de 59 de ani a fost lovită de un automobil în timp ce traversa strada regulamentar. Accidentul s-a produs în această dimineață, pe strada Ștefan cel Mare din Soroca.
Patru persoane afiliate organizației criminale „Kitaeț”, trimise în judecată pentru șantaj
Ofițerii Direcției combaterea criminalitǎții organizate şi cei de urmǎrire penalǎ ai INI, în comun cu procurorii Procuraturii Hîncești-oficiul Leova, anunță că la 03 septembrie 2026, au finalizat urmărirea penală și au dispus expedierea în instanță de judecată a unei cauze penale ce vizează acțiunile de șantaj, comise de patru persoane, membri ai unui grup criminal, afiliat organizației criminale „Kitaeț”.