Masă de pomenire, soldată cu o tragedie, la Orhei. Zeci de persoane intoxicate cu Salmonella
O toxiinfecție alimentară cu Salmonella s-a înregistrat în satul Ciocâlteni din raionul Orhei, după o masă de pomenire organizată într-un local neautorizat. Din cele 126 de persoane prezente, 40 au prezentat simptome, iar 29 dintre ele au fost spitalizate. O altă persoană, în vârstă de 61 de ani, care nu a fost prezentă la eveniment, dar a consumat alimente contaminate aduse de către rude, a murit, transmite IPN.
Agenția Națională pentru Sănătate Publică precizează că acest caz a avut loc la începutul lunii septembrie. Investigațiile de laborator realizate de specialiști, atât pe probele recoltate de la persoanele afectate, cât și pe alimente, au confirmat prezența Salmonellei enteritidis, alături de alți agenți condiționat patogeni.
Totodată, ANSP respinge informațiile privind înregistrarea a patru decese, precizând că, până în prezent, singurul caz letal asociat acestui focar este cel al persoanei în vârstă de 61 de ani.
În contextul izbucnirii toxiinfecției alimentare, specialiștii recomandă respectarea strictă a regulilor de siguranță alimentară. Printre acestea se numără menținerea curățeniei prin spălarea mâinilor și igienizarea ustensilelor, precum și separarea alimentelor crude de cele preparate pentru a preveni contaminarea încrucișată.
De asemenea, este importantă prepararea alimentelor la temperaturi adecvate, păstrarea produselor la temperaturi optime înainte și după gătire, precum și utilizarea materiei prime sigure și a apei de calitate.
Poliția din Moldova și Europol își consolidează cooperarea împotriva criminalității transfrontaliere
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a avut o întrevedere cu Jean-Philippe Lecouffe, director executiv adjunct pentru operațiuni al Europol. Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării operaționale și pe intensificarea acțiunilor comune împotriva criminalității organizate transfrontaliere.
A pierdut controlul motoblocului și a rămas prins sub utilaj. Bărbatul a suferit arsuri grave
Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri grave prin frecare, după ce a fost implicat într-un accident cu un motobloc. Medicii spun că este primul caz de acest fel întâlnit în instituție.
Polițiștii ar putea munci legal și în sectorul privat. MAI pregătește noi reguli
Funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ar putea avea dreptul să desfășoare activități remunerate în sectorul privat, în afara orelor de program. Propunerea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de MAI, care prevede modificarea Legii privind funcționarul public cu statut special.