(FOTO) Accident grav la Sîngerei. Un bărbat a decedat
Polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier la intrarea în orașul Sîngerei, în jurul orelor 10:00.
Preliminar, șoferul unui Volkswagen, un bărbat de 57 de ani, a efectuat o manevră neregulamentară de întoarcere, ignorând marcajul rutier, iar ca urmare s-a tamponat într-un camion care se deplasa pe sensul opus de circulație.
În rezultatul impactului, șoferul din Volkswagen a decedat la fața locului.
Pe acest caz a fost fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Gazul s-ar putea scumpi din nou. Junghietu: „La începutul lui octombrie vom avea certitudinea”
Tariful la gaz ar putea crește din nou. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, spune că o scumpire este foarte probabilă, pe fondul cotațiilor ridicate de pe piața europeană, însă suma exactă va fi cunoscută la începutul lunii octombrie.
Mai mulți șoferi, depistați după ce au consumat alcool. Controale în raionul Ialoveni. Unul nu avea permis
Polițiștii din Ialoveni au depistat mai mulți conducători care s-ar fi urcat la volan după ce au consumat alcool, în cadrul acțiunilor de supraveghere a traficului rutier.
Cum va arăta Chișinăul în 2040? Noul plan urbanistic pornește de la o infrastructură veche de zeci de ani
Primăria Chișinău a lansat pentru consultare publică două studii de fundamentare: „Servicii Publice” și „Infrastructura edilitară / Utilități publice”, parte a procesului de actualizare a Planului Urbanistic General Chișinău 2040.