(VIDEO) Cânepă în valoare de peste 8 milioane de lei, crescută în condiții speciale, în satului Brăviceni.
Acțiunea polițiștilor a început la 28 iunie în urma valorificării informației operative în cadrul operațiunii MAC – 2023. Oamenii legii au obținut informații despre suspectul de 46 de ani care cultivă și crește plante de cânepă.
La aceeași dată, sub conducerea Procuraturii Orhei au fost efectuate trei percheziții la domiciliile bărbatului.
În cadrul perchezițiilor, în grădina gospodăriei a fost depistată o seră cu plante de cânepă, dotată cu sisteme moderne de irigare, ventilare și iluminare, dispozitive de măsurare a temperaturii și a umidității aerului, dar și recipiente și pachete cu îngrășăminte folosite pentru creșterea plantelor.
La fel, la domiciliile acestuia, au fost depistate 2 aparate predestinate consumului prin ardere a drogurilor, un pachet din hârtie care conținea masă vegetală uscată de culoare verde, asemănătoare cânepei, și un pachet din plastic cu masă vegetală asemănătoare cânepei hidroponică, peste 1 500 pachețele zip-lock și un cântar electronic de dimensiuni mici.
Plantele au fost ridicate și transmise pentru efectuarea expertizei la Centrul Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP.
Bănuitul este la prima abatere de acest gen, iar dacă va fi găsit vinovat riscă închisoare până la 15 ani pentru „Circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogii acestora cu scop de înstrăinare”.
În continuare sunt întreprinse acțiuni în vederea stabilirii și altor persoane care au participat la comiterea infracțiunii, precum și implicarea acestora la infracțiuni anterior comise.
(VIDEO) Un bărbat a încercat să fugă din țară, după ce a fost coandamnat pentru trafic de droguri
Un bărbat de 57 de ani, condamnat la 1 iulie curent de Judecătoria Chișinău- sediul Buiucani, la 9 ani de închisoare pentru infracțiuni legate de traficul de droguri în proporții deosebit de mari, a încercat să se eschiveze de la executarea pedepsei.
(VIDEO) Droguri în valoare de sute de mii de lei, scoase din circuit. Trei tineri au fost reținuți de polițiștii antidrog
Polițiștii Direcției Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu polițiștii și procurorii din sectorul Botanica, au destructurat o grupare infracțională specializată în distribuirea drogurilor în Chișinău și suburbii.
Șef din Poliția de Frontieră, verificat de ANI, în urma unei sesizări privind achizițiile imobiliare făcute
Șeful Direcției urmărire penală a Poliției de Frontieră, Vladimir Batcu, este vizat de un control al Autorității Naționale de Integritate, după ce inspectorii au fost sesizați cu privire la unele neconcordanțe din declarația de avere. Potrivit ANI, verificările vizează veniturile declarate și achizițiile făcute, inclusiv din credite, transmite IPN.