Moldovenii sună la 112 pentru a întreba cât e ora. Riscă amendă sau chiar închisoare pentru alerte false
Republica Moldova încă se mai confruntă cu fenomenul apelurilor non-urgente. 36% dintre apelurile primite la 112, în acest an, nu au fost situații reale de urgență. Cel mai des, oamenii întreabă cât este ceasul, data, solicită servicii de lumină, gaz sau inventează situații şi fac glume pe seama urgențelor. Problema este că, în tot acest timp, un alt om care are cu adevărat nevoie de ajutor și trebuie să aștepte.
Procentul apelurilor non-urgente este în scădere în comparaţie cu anul trecut, când a fost de peste 42%. Anul acesta, în medie, se înregistrează zilnic peste 2.100 de apeluri nejustificate. Mai mult, de la un singur număr de telefon au fost înregistrate 3.701 apeluri, adică 11 apeluri pe zi, fără un motiv real. O persoană sună şi întreabă cât este ora.
MAXIM MELNIC, şef schimb, Serviciul Unic de Urgenţă 112: La fiecare 100 de apeluri, 30 sunt non-urgente sau false, sau nu solicită o intervenţie a echipei. Solicită informaţii, cu ce troleibuz să ajungă, ce oră e, ce zi este azi. Cu părere de rău, multe persoane sunt în stare de ebrietate care sună şi repetat. Mai ales pe timp de noapte, aceeaşi persoană poate face zeci de apeluri.
Sunt şi multe situaţii de apelare neintenţionată, involuntară. Operatorii de la Serviciul 112 spun că apelurile non-urgente consumă resurse importante ale sistemului în detrimentul cetățenilor care au nevoie reală de intervenția echipelor de urgență.
ANATOL GÎRNEŢ, operator 112: Mă refer la sunetele făcute de copii, mai ales când sunt în vacanţă, asta este o ocupaţie, o joacă. Avem sunete şi de la persoanele cu dereglări sau bolnave psihice care necesită un tratament sporit al acestui apel. Linia de urgenţă trebuie folosită atunci când viaţa omului este în pericol. O altă problemă sunt apelurile false prin care se solicită în mod nejustificat ajutor și reduce capacitatea serviciilor de urgență de a reacționa eficient în situații critice.
ION SURUCEANU, operator 112: Un domn a sunat la noi şi a spus că se află în pădure, are nevoie de ajutor şi telefonul se descarcă. Atunci au fost antrenați pompierii şi poliţia care l-au căutat toată nopatea, era pe timp de iarnă. El a spus localitatea, da nu vedem după rază fixă, era o rază mare. Până dimineaţa tot îl căutau. Echipajele l-au găsit, dar el era acasă. De partea celaltă sunt alţi oameni care chiar au nevoie de ajutor şi se pierde timp.
Când numerele de telefon sunt identificabile, autorii pot fi trași la răspundere conform legii. Persoanele care solicită neîntemeiat echipajele de urgență pot fi amendate cu până la 3 mii de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 până la 60 de ore. Persoanele care sună la 112 şi fac o alertă falsă cu bombă riscă până la 12 ani de închisoare.
Poliția din Moldova și Europol își consolidează cooperarea împotriva criminalității transfrontaliere
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a avut o întrevedere cu Jean-Philippe Lecouffe, director executiv adjunct pentru operațiuni al Europol. Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării operaționale și pe intensificarea acțiunilor comune împotriva criminalității organizate transfrontaliere.
A pierdut controlul motoblocului și a rămas prins sub utilaj. Bărbatul a suferit arsuri grave
Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri grave prin frecare, după ce a fost implicat într-un accident cu un motobloc. Medicii spun că este primul caz de acest fel întâlnit în instituție.
Polițiștii ar putea munci legal și în sectorul privat. MAI pregătește noi reguli
Funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ar putea avea dreptul să desfășoare activități remunerate în sectorul privat, în afara orelor de program. Propunerea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de MAI, care prevede modificarea Legii privind funcționarul public cu statut special.