(VIDEO) „Afaceri penale” cu permise de conducere. Șase persoane reținute de CNA
Șase persoane au fost reținute, în urma perchezițiilor, desfășurate de ofițerii Direcției generale teritoriale Nord a CNA și procurorii din cadrul Oficiului Nord al Procuraturii Anticorupție, în cadrul mai multor cauze penale, pornite pe fapte de corupție comise de angajați ai Agenției Servicii Publice. Bănuiții ar fi implementat, în nordul țării, o schemă de pretindere a mijloacelor financiare ilicite de la persoanele care aplicau pentru obținerea permiselor de conducere.
Potrivit probatoriului administrat de CNA și procurori, începând cu luna august 2022 și până în prezent, șeful Secției Înmatricularea Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto Edineț, atât personal cât și în comun cu alți angajați din cadrul instituției, inclusiv prin intermediul tatălui său, ar fi pretins prin extorcare de la candidații la obținerea permiselor de conducere auto, care nu au susținut proba practică a examenului de calificare, mijloace bănești ce nu li se cuvin în sume ce variază de la 500 până la 1000 euro. Sumele erau percepute pentru favorizarea candidaților la examene, prin aplicarea calificativului „admis”, cu ulterioara eliberare a permisului de conducere.
În procesul documentării, au fost deschise alte 5 dosare penale pentru corupere pasivă pe faptul că șeful SÎTCCA Edineț, împreună cu tatăl său, având înțelegere anticipată cu mai multe persoane din raionul Edineț, Briceni și Dondușeni, ar fi acceptat și primit de la acestea mijloace bănești în sume ce variau de la 350 până la 1000 euro, pentru favorizarea candidaților la probele practice. Pe data de 10 aprilie, sub controlul CNA, a fost transmisă suma de 400 euro șefului filialei Dondușeni a ÎS „Centrul de pregătire a specialiștilor pentru Armata Națională”, care a fost reținut pentru 72 de ore.
Astăzi, acțiunile de urmărire penală au continuat prin efectuarea a 13 percheziții la oficiul SÎTCCA Edineț, oficiul filialei Dondușeni a ÎS „Centrul de pregătire a specialiștilor pentru Armata Națională”, în automobilele și domiciliile persoanelor bănuite de comiterea actelor de corupție. În cadrul perchezițiilor, au fost ridicați 400 de euro, livrați sub controlul CNA, înscrisuri de ciornă cu date de identitate și numere de contact ale candidaților, copii ale buletinelor de identitate, 24 de mii de euro, 95 de mii de lei, telefoane mobile și tehnică de calcul.
Pe un termen de 72 de ore au fost reținuți șeful Secției Înmatricularea Transportului și Calificare a Conducătorilor Auto Edineț și tatăl acestuia, directorul filialei Donduşeni al ÎS „Centrul pentru pregătirea specialiştilor Armatei Naţionale, un instructor auto, un agent economic și un angajat al unei stații PECO.
Investigațiile în dosarele permiselor de conducere continuă. Amintim că, pe 28 martie, o schemă de corupție la eliberarea permiselor de conducere a fost documentată de ofițerii Direcției generale teritoriale Nord a CNA și procurorii anticorupție. Șase angajați ai Agenției Servicii Publice (ASP), din oficiile Bălți și Chișinău, au fost reținuți pentru punerea în aplicare a unui sistem de colectare ilicită a mijloacelor financiare de la candidații pentru obținerea permisului de conducere, sumele pretinse pentru un permis variind între 400 și 1200 de euro.
(VIDEO) Carambol nocturn pe o stradă din Chișinău. Lexus și Porsche, grav avariate de un vitezoman cu Renault
Trei mașini au fost avariate, după ce un tânăr a depăși limita de viteză și nu a încăput într-o curbă. Accidentul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 23:37, pe strada Albișoara din capitală.
(VIDEO) Un bărbat a încercat să fugă din țară, după ce a fost coandamnat pentru trafic de droguri
Un bărbat de 57 de ani, condamnat la 1 iulie curent de Judecătoria Chișinău- sediul Buiucani, la 9 ani de închisoare pentru infracțiuni legate de traficul de droguri în proporții deosebit de mari, a încercat să se eschiveze de la executarea pedepsei.
(VIDEO) Droguri în valoare de sute de mii de lei, scoase din circuit. Trei tineri au fost reținuți de polițiștii antidrog
Polițiștii Direcției Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu polițiștii și procurorii din sectorul Botanica, au destructurat o grupare infracțională specializată în distribuirea drogurilor în Chișinău și suburbii.