Opoziția critică rectificarea bugetară, iar guvernarea invocă investițiile și sprijinul pentru populație
Deputații din opoziție au criticat rectificarea bugetului de stat pentru anul 2026 aprobată de Parlament și susțin că niciuna dintre problemele reale cu care se confruntă societatea nu se regăsește în proiect. Partidul de guvernare menționează însă că modificările sunt necesare pentru finanțarea proiectelor de infrastructură și pentru sprijinirea populației.
Opoziția a atras atenția și asupra creșterii deficitului bugetar în urma rectificării, arătând că acesta ar urma să ajungă la aproximativ 23 de miliarde de lei, potrivit ipn.md.
În cadrul dezbaterilor, deputatul fracțiunii Alternativa, Ion Chicu a pus la îndoială modul în care au fost calculate veniturile suplimentare prevăzute în proiect. Potrivit declarațiilor făcute în Parlament, deși prognoza privind PIB-ul nominal pentru anul 2026 a fost revizuită în creștere cu peste 10 miliarde de lei, veniturile bugetului de stat ar urma să crească cu doar aproximativ 600 de milioane de lei. Opoziția a cerut explicații privind această diferență și a întrebat de ce creșterea veniturilor bugetare este atât de mică în raport cu avansul estimat al economiei.
Deputatul PAS, Dorian Istratii, vicepreședinte al Comisiei pentru economie, buget și finanțe a explicat că majorarea veniturilor cu circa 600 de milioane de lei trebuie privită în contextul modificărilor operate între diferite linii bugetare. Potrivit acestuia, rectificarea presupune inclusiv realocarea unor surse financiare, astfel încât banii să fie direcționați către alte categorii de cheltuieli. Totodată, acesta a precizat că modificările propuse vor avea impact asupra deficitului bugetar, care ar urma să ajungă la aproximativ 5,95% din PIB, nivel considerat de guvernare acceptabil și gestionabil.
Totodată, potrivit opoziției, plățile unice anunțate de autorități nu pot fi considerate o majorare salarială propriu-zisă și nu oferă o soluție pe termen lung pentru veniturile angajaților.
De cealaltă parte, partidul de guvernare susține că plățile unice vor compensa, în anumite situații, lipsa unor majorări salariale și vor oferi sprijin financiar suplimentar mai multor categorii de cetățeni, iar majorările vor avea loc după aprobarea politicii bugetar-fiscale. Reprezentanții guvernării afirmă că rectificarea bugetară va permite finanțarea mai multor proiecte de infrastructură și a măsurilor de sprijin pentru populație, inclusiv compensațiile pentru încălzire în sezonul rece.
Proiectul de lege privind modificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2026 a fost adoptat în prima lectură cu votul a 53 de deputați ai PAS, ceilalți s-au abținut de la vot.
Radu Marian acuză doi deputați din opoziție că au un interes direct în legea cerealelor
Deputatul PAS Radu Marian îi acuză pe deputații din opoziție Sergiu Ivanov și Sergiu Ștefanco de un posibil conflict de interese în contextul promovării proiectului de lege privind licențierea importurilor de cereale.
Dorin Recean, revocat din Consiliul de administrație al Moldatsa
Fostul premier Dorin Recean a fost revocat din funcția de membru al Consiliului de administrație al Moldatsa. Mandatul acestuia a încetat în baza unui ordin emis de Agenția Proprietății Publice.
(VIDEO) Licențierea importurilor de cereale va fi valabilă doar până la 31 octombrie. Partidul Nostru critică decizia
Parlamentul a votat în lectura a doua instituirea unui regim provizoriu de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase, care va fi aplicat până la 31 octombrie 2026. Partidul Nostru critică reducerea perioadei prevăzute inițial și susține că modificarea a fost făcută fără o evaluare economică suficientă.