Un cetățean al Coreei de Nord a dat 15 mii dolari acte ungurești falsificate ca să ajungă în R.Moldova

Un cetățean al Coreei de Nord a încercat să traverseze frontiera de stat în baza unor acte ungurești cu semne vădite de falsificare. Din spusele acestuia ar fi cumpărat documentele contra sumei de 15 mii dolari. Ieri, 11 mai 2023, în punctul de trecere Criva polițiștii de frontieră în comun cu ofițerii FRONTEX au identificat străinul în fluxul de pe sensul de intrare în Republica Moldova.

publicat de Vadim Ungureanu
vineri, 12 mai 2023, 14:37
Criva

În cadrul formalităților de control, pasagerul unui autoturism a prezentat un pașaport pretins a fi eliberat de către autoritățile din Ungaria. La verificarea amănunțită a documentului, echipa comună a constatat că prezența indicilor de falsificare, fapt ce a condus la extinderea cercetărilor. Ca urmare, asupra persoanei a fost depistată și o carte de identitate ungurească, la fel conținea semne de falsificare.

Audiat, străinul a recunoscut că ambele documente au fost obținute la Kiev, Ucraina, contra sumei de 15 000 de dolari. În fapt, persoana aflată în punctul de trecere este cetățean al Coreei de Nord, căruia i-a fost refuzată intrarea în Republica Moldova.

Cazul este cercetat în continuare de către polițiștii de frontieră din Direcția regională Nord pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Documentele au fost ridicate și transmise spre expertiză.

Șef din Poliția de Frontieră, verificat de ANI, în urma unei sesizări privind achizițiile imobiliare făcute

Șeful Direcției urmărire penală a Poliției de Frontieră, Vladimir Batcu, este vizat de un control al Autorității Naționale de Integritate, după ce inspectorii au fost sesizați cu privire la unele neconcordanțe din declarația de avere. Potrivit ANI, verificările vizează veniturile declarate și achizițiile făcute, inclusiv din credite, transmite IPN.