BNM acuză o campanie de discreditare – Instituția respinge informațiile false despre salarii și achiziții

Banca Națională a Moldovei (BNM) susține că în spațiul public este desfășurată o campanie de discreditare menită să submineze încrederea cetățenilor în banca centrală. Instituția afirmă că, deși întrebările privind nivelul salariilor și gestionarea resurselor publice sunt legitime, acestea sunt prezentate selectiv și scoase din context pentru a crea o imagine falsă despre activitatea BNM.

publicat de Vadim Ungureanu
marți, 28 iulie 2026, 22:12
Banca Națională a Moldovei

Într-un comunicat de presă, banca centrală precizează că nu va intra în dispute politice, însă consideră necesar să explice modul în care funcționează instituția și cum sunt luate deciziile administrative, scrie politik.md.

„BNM constată că, în ultima perioadă, aceste preocupări legitime sunt exploatate printr-o succesiune de materiale în care activitatea instituției este prezentată selectiv, tendențios și în afara contextului. Prin caracterul repetitiv și modul similar de promovare, aceste apariții depășesc cadrul unei dezbateri firești și capătă forma unei campanii de discreditare și de subminare a încrederii publice în Banca Națională”, se arată în comunicat.

Instituția subliniază că, prin lege, este o autoritate publică autonomă și independentă, responsabilă de menținerea stabilității prețurilor, supravegherea sectorului bancar și nebancar, administrarea rezervelor internaționale și asigurarea stabilității financiare a țării.