Condamnat la 6 ani de închisoare pentru că a accidentat mortal un pieton într-un sat din Anenii Noi și a părăsit locul faptei

Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost condamnată la 6 ani și 6 luni închisoare pentru că a accidentat mortal un pieton într-un sat din Anenii Noi și a părăsit locul faptei.

publicat de Veronica Ciortan
miercuri, 11 iunie 2025, 20:48
Condamnat la 6 ani de închisoare pentru că a accidentat mortal un pieton într-un sat din Anenii Noi și a părăsit locul faptei

Potrivit acuzării înaintate de procurori, în luna decembrie 2024, inculpatul, aflat în stare de ebrietate alcoolică, cu o concentrație de 0,66 mg/l alcool în aerul expirat, a condus automobilul său pe un drum din satul Puhăceni, raionul Anenii Noi. Din cauza consumului de alcool și a condițiilor climaterice nefavorabile, acesta a pierdut controlul volanului și a accidentat o femeie care se deplasa regulamentar pe marginea carosabilului. Din nefericire, victima a decedat la fața locului din cauza leziunilor suferite.

Ulterior producerii accidentului, inculpatul a părăsit locul faptei, încălcând astfel prevederile Regulamentului circulației rutiere, îngreunând în mod intenționat stabilirea circumstanțelor exacte ale incidentului.

Instanța i-a stabilit inculpatului pedeapsa de 6 ani și 6 luni de închisoare, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Acesta va achita și despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat în sumă de 200 000 lei.

Bărbat împușcat în plină stradă, la Durlești

Poliția Capitalei documentează circumstanțele unui incident produs, cu puțin timp în urmă, în Durlești. Potrivit datelor preliminare, suspectul, un tânăr de 22 de ani, aflându-se în stradă, în timpul unui conflict cu un cunoscut de-al său, în contextul unor neînțelegeri anterioare, i-ar fi aplicat o plagă prin împușcătură în regiunea mâinii, cu o armă confecționată artizanal.

Patru persoane afiliate organizației criminale „Kitaeț”, trimise în judecată pentru șantaj

Ofițerii Direcției combaterea criminalitǎții organizate şi cei de urmǎrire penalǎ ai INI, în comun cu procurorii Procuraturii Hîncești-oficiul Leova, anunță că la 03 septembrie 2026, au finalizat urmărirea penală și au dispus expedierea în instanță de judecată a unei cauze penale ce vizează acțiunile de șantaj, comise de patru persoane, membri ai unui grup criminal, afiliat organizației criminale „Kitaeț”.