Accident soldat cu deces, în urma unei depășiri, la Criuleni
Un bărbat a murit, după ce motocultorul cu care se deplasa a fost lovit din spate de un automobil. Accidentul s-a produs ieri-seara, în jurul orei 19:00, la ieșirea din localitatea Mășcăuți, din raionul Criuleni.
Potrivit poliției, în accident a fost implicat un automobil de marca Ford, la volanul căruia se afla un șofer în vârstă de 36 de ani, dar și un motocultor condus de un bărbat în vârstă de 57 de ani.
Șoferul Fordului ar fi efectuat o amnevră de depășire fără a se asigura și a lovit din spate remorca motocultorului. În urma impactului, bărbatul de 57 de ani a murit pe loc, până la venirea ambulanței.
Oamenii legii au inițiat o cauză penală în acest caz și urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
(VIDEO) Trei tineri, cercetați pentru jaf în Capitală. Ar fi atacat un bărbat și i-ar fi furat geanta
Trei tineri cu vârste de 17, 18 și 19 ani sunt cercetați penal de polițiștii Inspectoratului de Poliție Buiucani, fiind suspectați de comiterea unui jaf în municipiul Chișinău.
(VIDEO) Permise de conducere false, vândute în Moldova și peste hotare. Șase persoane sunt vizate în dosar
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS, au destructurat o schemă de confecționare și comercializare ilegală a permiselor de conducere falsificate.
(VIDEO) Afacere cu droguri, coordonată din penitenciar: șase suspecți au ajuns în arest
O grupare criminală specializată în traficul și comercializarea drogurilor în municipiul Chișinău a fost destructurată de polițiști și procurori. În urma operațiunii, oamenii legii au ridicat aproximativ 13 kilograme de droguri sintetice.