Poliţia sârbă foloseşte gaze lacrimogene pentru a dispersa protestatarii antiguvernamentali
Poliţia din Serbia a folosit vineri gaze lacrimogene şi grenade paralizante în campusul unei universităţi din Novi Sad pentru a dispersa protestatarii care cereau alegeri anticipate, în speranţa că acestea îl vor înlătura pe preşedintele Aleksandar Vučić şi Partidul Progresist Sârb (SNS) aflat la guvernare, conform CNN.
Vineri seara, mii de oameni s-au adunat în campusul universităţii de stat. Ei au purtat bannere pe care scria „Nu vrem blocaje, vrem alegeri” şi „Studenţii au o singură cerere urgentă: convocaţi alegeri.”
Mulţimea a scandat „Vučić, pleacă.”
Protestatarii s-au încăierat cu poliţia în faţa facultăţii de filosofie şi au aruncat torţe, în timp ce poliţia a folosit gaze lacrimogene şi grenade pentru a împinge mulţimea înapoi.
Luni de proteste în întreaga Serbie, inclusiv blocaje ale universităţilor de stat, declanşate de moartea a 16 persoane în noiembrie trecut, când acoperişul unei gări renovate s-a prăbuşit, l-au zguduit pe Vučić şi partidul său SNS.
Protestele au fost în mare parte paşnice până pe 13 august, când zeci de poliţişti şi civili au fost răniţi în confruntări.
Protestatarii au dat vina pe corupţie pentru dezastrul de la gara din Novi Sad şi cer alegeri anticipate în speranţa de a-l înlătura pe Vučić şi partidul său.
Studenţii, grupurile de opoziţie şi organizaţiile de monitorizare a corupţiei l-au acuzat pe Vučić şi pe aliaţii săi de legături cu crima organizată, de folosirea violenţei împotriva rivalilor politici şi de suprimarea libertăţii presei – acuzaţii pe care aceştia le neagă.
„Soluţia este convocarea de alegeri”, a spus Nebojša Korać, unul dintre protestatari.
„Din partea noastră, vrem ca pacea şi democraţia să prevaleze, iar instituţiile politice să-şi facă treaba. Asta înseamnă să se convoace alegeri, şi aceasta va fi soluţia, pentru că guvernul se va schimba”, a adăugat el.
Sursa: news.ro
Moldoveancă din Italia, care a încercat să-și ucidă soțul cu otravă de șoareci în mâncare, condamnată la ani grei de închisoare
O femeie din Republica Moldova, acuzată că a încercat să-și ucidă soțul otrăvindu-l cu substanțe folosite împotriva rozătoarelor, a fost condamnată la 10 ani de închisoare pentru tentativă de omor. Curtea de Apel a menținut sentința pronunțată în primă instanță în Italia, relatează Rimini Today.
(Video) Șase persoane au fost înjunghiate într-o gară din New York
Șase persoane au fost înjunghiate în gara Penn Station din New York duminică seară, în ajunul primului meci din finala NBA în oraş şi cu câteva zile înainte de Cupa Mondială la fotbal din 2026, au declarat pompierii, potrivit BBC. Potrivit Departamentului de Pompieri al orașului New York, una dintre victime a suferit răni grave, două persoane au fost rănite moderat, iar celelalte au suferit răni ușoare.
„Ca șoarecii într-o cușcă”. Criza ascunsă din penitenciarele Europei: tot mai mulți deținuți, tot mai puțin spațiu
Supraaglomerarea penitenciarelor a devenit una dintre cele mai acute probleme ale sistemelor de justiție din Europa. În state dezvoltate precum Belgia, numărul deținuților depășește cu mult capacitatea închisorilor, iar condițiile de detenție se degradează constant.