Armata ucraineană a trecut Niprul, în apropiere de Herson. 100 de combatanţi ucraineni deţin o poziţie pe malul ocupat de ruşi
Armata ucraineană a traversat Niprul, la nivelul Podului Antonovski, în apropiere de oraşul Herson, cu scopul de a încerca să se stabilească pe malul stâng al fluviului, aflat sub controlul Rusiei.
Înregistrări video circulă pe reţele de socializare, începând de duminică, în care apare un vehicul rusesc blindat de transport de trupe de tip BTR-82A care deschide focul asupra unor unităţi ucrainene, în apropiere de fluviu.
Potrivit unor surse, aproximativ 100 de combatanţi ucraineni deţin o poziţie pe malul ocupat de ruşi al Niprului.
Acest număr ar putea creşte rapid, dacă militari ucraineni reuşesc să traverseze fluviul în masă, fără să fie atacaţi cu aviaţia, artileria sau cu drone ruseşti.
Fraudă cu bonusuri pentru construcții în Italia, bani trimiși în România: 17 mașini de lux și 26 de case în valoare de 9.000.000 de euro confiscate
Autoritățile din Italia au confiscat bunuri în valoare de peste 9 milioane de euro într-un dosar de fraudă legat de programele de bonusuri pentru construcții. Potrivit anchetatorilor, o parte din banii deturnați ar fi ajuns în conturi bancare din România.
Donald Trump vrea ca SUA să administreze Strâmtoarea Ormuz: „Ar trebui să fim plătiți pentru asta”
Președintele american Donald Trump și-a manifestat luni intenția ca SUA să administreze Strâmtoarea Ormuz și să fie „plătite cu o sumă mare” pentru acest serviciu, relatează AFP.
A murit Lindsey Graham, unul dintre cei mai influenți senatori americani și aliat al lui Trump
Senatorul republican Lindsey Graham, unul dintre cei mai influenți politicieni americani din ultimele două decenii și un apropiat al președintelui Donald Trump, a murit sâmbătă seară, la vârsta de 71 de ani, după o boală apărută brusc, a anunțat echipa sa, citată de CBS News.